
Modificările politicilor, abordărilor și strategiilor întreprinderilor, modificările ofertelor de servicii sau de produse, schimbările în ierarhie și personal, precum și reorganizările de echipă fac parte din durata de viață a unei organizații la un moment sau altul, indiferent dacă sunt voluntare sau depind de forțe externe. Potrivit acestei cercetări, o organizație trece în medie prin aproximativ cinci schimbări organizatorice la trei ani. Schimbările de la locul de muncă sunt așadar inevitabile și ar fi bine să ne obișnuim cu această realitate.
Deși anticiparea noutății poate fi incitantă, schimbările de la locul de muncă sunt întâmpinate adesea cu întrebarea firească „Cum mă va afecta asta?”, în care transpare anxietatea pentru viitor. Indiferent de locul pe care îl ocupați în organizație, există mai multe metode prin care puteți profita la maximum de perioadele de tranziție, asigurându-vă că urmările sunt pozitive pentru toți cei implicați.
Sunteți angajator?
Oamenii se simt confortabil cu ceea ce cunosc și nu se grăbesc să sprijine ceva ce nu înțeleg. Ca angajator, aveți responsabilitatea de a vă convinge personalul cu privire la schimbare și la importanța ei. Cum veți face asta?
- Comunicați situația clar și explicați motivele de la baza ei, precum și modul în care toată lumea va fi afectată. Angajații trebuie să fie la curent cu toate schimbările care au loc și ar trebui să afle de ele nu prin zvonuri, ci de la dumneavoastră. Astfel se va cultiva încrederea chiar de la început și se vor risipi incertitudinile.
- Implicați-vă angajații în acest proces, arătând că contribuția lor nu este doar apreciată, ci și necesară. Sondajele, grupurile tematice și colectarea de feedback sunt instrumente excelente de implicare a personalului, creând un canal bidirecțional care poate aduce informații importante.
- Oferiți sprijin la nevoie. Acest lucru ar putea însemna furnizarea de formare suplimentară, abordarea preocupărilor angajaților și acordarea de timp suficient tuturor pentru a se adapta.
Sunteți angajat?
Ca angajat, vi se va cere adesea să acceptați și să vă adaptați la schimbări asupra cărora nu aveți niciun control. Cum puteți trece cel mai bine prin aceste perioade și chiar să le folosiți ca să avansați în carieră?
- Una din trei persoane ar evita în mod conștient schimbarea dacă ar putea; sunteți una dintre ele? O mentalitate flexibilă și agilă este o abilitate extraordinară utilă în orice situație, care, în perioadele de tranziție, devine și mai importantă. Acceptarea cu eleganță a schimbării vă ajută să rămâneți relevant, vă permite să vă deplasați cu ușurință pe terenuri diferite și arată că puteți face față unor situații diverse.
- Puneți întrebări (și așteptați-vă la răspunsuri sincere). Deși un management eficient ar trebui să țină întotdeauna angajații la curent cu schimbările care au loc, în multe cazuri va trebui să fiți proactiv și să căutați informațiile de care aveți nevoie. Nu așteptați deci, puneți întrebări.
- Păstrați o atitudine pozitivă. Schimbarea este adesea înspăimântătoare, dar dați-i o șansă pentru că ar putea deveni oportunitatea de a vă reîmprospăta perspectiva actuală asupra locului de muncă, de a vă actualiza obiectivele și/sau competențele și de a vă îmbunătăți profilul pe toate fronturile.
În cele din urmă, schimbarea este singura modalitate de a avansa și depinde de noi să vedem ce are de oferit. Cu o comunicare adecvată, sprijin și deschidere, tranzițiile organizatorice pot deveni pași siguri către evoluție și creștere.
Conducerea eficientă este un concept pluridimensional, dar nu neapărat și complicat. Aceste opt sfaturi vă vor ajuta să deveniți un angajator mai bun.
Linkuri conexe:
Change management. What is the EU doing to help you? (Gestionarea schimbărilor. Ce face UE pentru a vă ajuta?)
Mai multe informații:
Zilele europene ale locurilor de muncă
Căutare consilieri EURES
Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES
Baza de date cu locuri de muncă a EURES
Servicii EURES pentru angajatori
Calendarul evenimentelor EURES
Următoarele evenimente online
EURES pe Facebook
EURES pe X
EURES pe LinkedIn
EURES pe Instagram
Detalii
- Data publicării
- 16 ianuarie 2025
- Autori
- Autoritatea Europeană a Muncii | Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
- Teme
- Sugestii și sfaturi
- Secțiuni aferente
- Sugestii și sfaturi
- Sectorul
- Accomodation and food service activities
- Activities of extraterritorial organisations and bodies
- Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
- Administrative and support service activities
- Agriculture, forestry and fishing
- Arts, entertainment and recreation
- Construction
- Education
- Electricity, gas, steam and air conditioning supply
- Financial and insurance activities
- Human health and social work activities
- Information and communication
- Manufacturing
- Mining and quarrying
- Other service activities
- Professional, scientific and technical activities
- Public administration and defence; compulsory social security
- Real estate activities
- Transportation and storage
- Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
- Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles