
Dacă în ultimii cinci ani ați participat la interviuri pentru un loc de muncă, sunt șanse ca cel puțin unul să fi fost un interviu virtual. Procesul pare simplu și practic: stați confortabil acasă, nu există cheltuieli cu deplasarea, nu trebuie să luați în calcul durata navetei și nu este necesar să aveți în vedere o logistică specială. Simplu pentru toată lumea, nu-i așa?
Da și nu. Deși sunt cu siguranță comode, interacțiunile virtuale sunt însoțite de propriile provocări. Problemele tehnice și barierele în calea comunicării impuse de un ecran sunt bine-cunoscute, iar utilizarea inteligenței artificiale (IA) introduce o altă dimensiune cu care încă nu suntem de deplin familiarizați.
IA în procesul de angajare la distanță: prieten sau dușman?
IA poate fi un aliat important pentru recrutori, în special în etapele inițiale ale procesului de angajare. Făcând o primă selecție a candidaților, uneori din sute de solicitanți, algoritmii economisesc mult timp. Utilizată în timpul interviului, IA poate filtra inteligent candidații, deoarece nu analizează doar experiența profesională și calificările, ci identifică și semnale nonverbale care spun multe despre personalitatea unui candidat și despre modul în care s-ar integra în cultura companiei.
Pentru candidați, instrumentele bazate pe IA pot programa interviuri, pot răspunde la întrebări despre aspecte practice și pot furniza feedback în timp real, ajutându-i să parcurgă etapa prealabilă interviului. În timpul interviului, IA poate fi mai puțin părtinitoare decât intervievatorii umani.
Pe de altă parte, inteligența artificială este, în mod firesc, departe de a fi „perfectă”, iar acest lucru poate duce la ratarea unor angajați buni de către companii: candidați potriviți ar putea fi excluși chiar înainte să ajungă în etapa de interacțiune umană, întrucât multe interfețe pot să nu fie instruite să ia în considerare alte elemente decât cele specifice. De exemplu, gesturile sau pauzele naturale în vorbire pot fi interpretate greșit drept dovada unei abilități de comunicare slab dezvoltate.
Având în vedere acești parametri, cum puteți să vă asigurați cele mai mari șanse de a avea un interviu reușit la distanță?
Abordați-l ca pe un interviu în persoană
Cel mai important „secret” pentru a gestiona cu succes interviurile la distanță este, probabil, să nu le tratați ca atare. De exemplu, faptul că vă întâlniți cu un recrutor prin intermediul unei camere video nu înseamnă că ar trebui să vă neglijați ținuta, așa că îmbrăcați-vă ca și cum ați merge la birou pentru o zi de muncă.
În plus, informați-vă cât mai mult despre companie și despre postul pentru care vă depuneți candidatura și pregătiți-vă din timp răspunsurile la întrebările standard din cadrul unui interviu. În plus, gândiți-vă la o listă de întrebări pe care să le adresați recrutorului, arătându-i astfel că sunteți cu adevărat interesat de postul respectiv.
Testați-vă instrumentele tehnologice
După ce v-ați pregătit excelent pentru interviu, nu poate fi nimic mai rău decât să vă confruntați cu o defecțiune tehnică. Pentru a evita acest lucru, verificați viteza și conexiunea la internet și asigurați-vă că microfonul și camera video funcționează. Vă sfătuim, de asemenea, să vă familiarizați cu platforma specifică pe care o utilizează recrutorul. Faceți un apel de probă cu un prieten sau un membru al familiei pentru a testa funcționarea.
Pregătiți-vă pentru prezența IA
Multe companii aleg să folosească IA pentru prima serie de interviuri. Dacă primul contact pe care îl aveți cu recrutorul este prin intermediul unei platforme de IA, concentrați-vă în special asupra unei comunicări clare și concise. Exersați în prealabil pentru a evita să faceți pauze stânjenitoare în discurs și să utilizați în mod excesiv fraze de umplutură sau să divagați. În aceste interacțiuni cele mai importante sunt tonul, ritmul și încrederea. Comportându-vă ca și cum ați avea în față un recrutor uman, vă maximizați șansele de a trece de prima etapă de selecție bazată pe IA și de a merge mai departe în procesul de recrutare.
Vă interesează să aflați cum utilizează efectiv recrutorii IA în avantajul lor? Citiți articolul nostru Cum poate IA să îmbunătățească procesul achiziției de talente.
Linkuri conexe:
5 tips for acing your interview (Cinci sfaturi pentru a trece cu brio de interviu)
Cinci moduri în care IA vă poate ajuta în căutarea unui loc de muncă
Mai multe informații:
Zilele europene ale locurilor de muncă
Căutare consilieri EURES
Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES
Baza de date cu locuri de muncă a EURES
Servicii EURES pentru angajatori
Calendarul evenimentelor EURES
Următoarele evenimente online
EURES pe Facebook
EURES pe X
EURES pe LinkedIn
EURES pe Instagram
Detalii
- Data publicării
- 11 septembrie 2025
- Autori
- Autoritatea Europeană a Muncii | Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
- Teme
- Sugestii și sfaturi
- Tendințe de recrutare
- Secțiuni aferente
- Ajutor şi asistenţă
- Sugestii și sfaturi
- Sectorul
- Accomodation and food service activities
- Activities of extraterritorial organisations and bodies
- Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
- Administrative and support service activities
- Agriculture, forestry and fishing
- Arts, entertainment and recreation
- Construction
- Education
- Electricity, gas, steam and air conditioning supply
- Financial and insurance activities
- Human health and social work activities
- Information and communication
- Manufacturing
- Mining and quarrying
- Other service activities
- Professional, scientific and technical activities
- Public administration and defence; compulsory social security
- Real estate activities
- Transportation and storage
- Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
- Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles