Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre8 aprilie 2022Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune4 min de lectură

Cum să-i impresionați pe angajatori la interviurile de angajare

Interviurile de angajare pot fi descurajante, mai ales dacă nu aveți multă experiență în acest sens. Echipa EURES v-a pregătit nouă sfaturi pentru a vă ajuta să vă faceți remarcat la următorul interviu.

How to impress employers in job interviews

Citiți despre companie

Citiți dinainte despre compania la care v-ați depus candidatura. În general, pagina „Despre noi” de pe site-ul companiei este un bun punct de pornire, dar puteți consulta și canalele sale de comunicare socială pentru a afla mai multe despre activitățile și valorile companiei.

Informațiile pe care le veți afla vă vor ajuta să-l convingeți pe viitorul angajator că sunteți într-adevăr interesat să lucrați pentru compania sa. Nu vă fie teamă să menționați proiecte sau activități specifice ale companiei care v-au trezit interesul. Purtați-vă ca și cum ați fi deja în companie și știți despre toate proiectele viitoare și despre cum puteți ajuta. Veți fi astfel apreciat pentru motivație.

Purtați haine potrivite pentru această ocazie

Este de la sine înțeles că ar trebui să aveți o ținută profesională neutră pentru interviul de angajare. Depinde, de fapt, de tipul companiei la care v-ați depus candidatura, dar, în general, puteți să adoptați un stil de afaceri simplu.

Sosiți mai devreme la interviu

Este important să ajungeți cu 10-15 minute mai devreme. Acest lucru va arăta nu numai că sunteți încântat de această oportunitate, ci vă va oferi și timpul necesar pentru a vă adapta la noul mediu, pentru a vă simți confortabil și pentru a arunca încă o privire peste notele dumneavoastră.

Pregătiți o listă cu punctele forte și punctele slabe

O întrebare standard în cadrul interviurilor de angajare vă cere să vorbiți despre punctele dumneavoastră forte și despre punctele slabe în raport cu postul pentru care candidați. Gândiți-vă dinainte la această întrebare.

Nu vă fie teamă să vorbiți despre competențe care nu figurează în fișa postului, dar care v-ar putea ajuta să excelați la noul loc de muncă. Acest lucru vă poate face să vă distingeți de alți candidați cu experiență similară.

Ar trebui să vorbiți cu sinceritate despre punctele dumneavoastră slabe. Dacă nu aveți suficientă experiență sau nu aveți o anumită competență – fiți sincer și recunoașteți asta. Trebuie doar să arătați cum veți compensa aceste lipsuri (de exemplu, sunteți dornic să dobândiți noi cunoștințe), păstrând un ton pozitiv. De fapt, intervievatorul dorește să afle cum puteți depăși aceste lipsuri.

Dați dovadă de flexibilitate

Pandemia de COVID-19 ne-a învățat că lumea muncii se poate schimba peste noapte. Când vorbiți despre competențele dumneavoastră, puneți în evidență flexibilitatea. Este important să vă puteți adapta la diferite medii de lucru (de exemplu, munca la distanță sau hibridă) sau să dobândiți noi competențe, deoarece acest lucru arată că vă puteți schimba și adapta odată cu compania, dacă este nevoie.

Descrieți propriile realizări

Aceasta este o altă întrebare clasică într-un interviu, la care ar fi bine să vă pregătiți răspunsul. Faceți o listă a propriilor realizări, relevante pentru acest post, și fiți gata să le prezentați dacă sunteți întrebat.

Dacă nu aveți multă experiență profesională, vă puteți gândi la exemple relevante din școală, universitate sau chiar din viața de zi cu zi. Dacă aveți mai multă experiență profesională, puteți întocmi o listă de proiecte anterioare relevante, împreună cu rezultatele și impactul acestora, pentru a le arăta angajatorului. Relatați faptele pe scurt și în mod convingător.

Nu vă fie teamă să puneți întrebări

Un bun interviu de angajare trebuie să se desfășoare ca o conversație, nu ca un interogatoriu. Înainte de interviu, gândiți-vă ce întrebări ați dori să puneți intervievatorului. De exemplu, puteți pune întrebări despre politica de lucru la domiciliu, despre evoluția postului în viitor sau despre echipa în care veți fi integrat.

Fiți atent la limbajul corpului

Limbajul corpului este adesea subestimat de candidați, dar este un element esențial al interviului de angajare. Stați drept pe scaun și uitați-vă direct în ochii intervievatorilor când vorbiți. Chiar dacă sunteți nervos, încercați să nu vă foiți sau să vă roadeți unghiile și răspundeți la întrebări cu încredere.

Reafirmați-vă interesul față de postul pentru care candidați

La sfârșitul interviului, subliniați din nou că sunteți interesat de postul pentru care candidați și mulțumiți intervievatorului pentru această oportunitate.

Consultați articolul nostru despre Cum să vă faceți remarcat la un interviu de angajare online.

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Căutare consilieri EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

 

Teme
  • Sugestii și sfaturi
Secțiuni aferente
  • Sugestii și sfaturi
Sectorul
  • Accomodation and food service activities
  • Activities of extraterritorial organisations and bodies
  • Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
  • Administrative and support service activities
  • Agriculture, forestry and fishing
  • Arts, entertainment and recreation
  • Construction
  • Education
  • Electricity, gas, steam and air conditioning supply
  • Financial and insurance activities
  • Human health and social work activities
  • Information and communication
  • Manufacturing
  • Mining and quarrying
  • Other service activities
  • Professional, scientific and technical activities
  • Public administration and defence; compulsory social security
  • Real estate activities
  • Transportation and storage
  • Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
  • Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.