Direct la conținutul principal
Siglă
EURES (EURopean Employment Services)
  • Știre
  • 20 aprilie 2022
  • Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
  • 4 min de lectură

Șase competențe non-tehnice de care aveți nevoie la locul de muncă după pandemie

Pandemia de COVID-19 a accelerat considerabil nevoia de noi competențe în rândul forței de muncă, competențele sociale și emoționale fiind foarte solicitate.

Six soft skills you need in the post-pandemic workplace

Există numeroase articole despre competențele non-tehnice pe care angajatorii urmăresc să le dezvolte sau să le privilegieze după pandemia de COVID-19. Ne-am inspirat din aceste articole și am sintetizat mai jos unele dintre principalele competențe non-tehnice. Dacă aveți aceste competențe, vi se vor deschide perspective de angajare atractive în orice domeniu de activitate!

Comunicare

Capacitatea de a comunica eficient cu colegii, clienții și cumpărătorii este esențială pentru aproape toate posturile, așadar nu este nicio surpriză că angajatorii apreciază atât de mult competențele de comunicare. Printre aceste competențe se numără comunicarea orală, scrisă și non-verbală, empatia, capacitatea de a asculta și încrederea.

Bestsellerul Words That Work, scris de Dr Frank Luntz și publicat laNew York Times, v-ar putea ajuta să vă lărgiți competențele de comunicare.

Soluționarea problemelor

Anumite probleme nu pot fi evitate, dar ceea ce contează cu adevărat este modul în care tratați problemele respective. Angajatorii își doresc lucrători care să poată aborda problemele cu calm și într-un mod organizat și care să folosească gândirea creativă pentru a găsi soluții. Competențele de soluționare a problemelor cuprind observarea, negocierea, gândirea laterală, analiza, brainstormingul și luarea deciziilor.

O carte foarte bună pe această temă este Stop Guessing: The 9 Behaviors of Great Problem Solvers de Nat Greene.

Spirit de conducere

Nu toate locurile de muncă sunt posturi de conducere, care implică conducerea unui grup de persoane, însă în majoritatea cazurilor vi se va cere la un moment dat să preluați inițiativa, fie că este vorba de un proiect, de un client sau de cumpărători. Angajatorii apreciază competențele de conducere, deoarece demonstrează că aveți capacitatea de a lua decizii, de a gestiona situații și de a-i îndruma pe ceilalți când este necesar. Printre competențele de conducere se numără soluționarea conflictelor, delegarea, empatia, polivalența și gestionarea proiectelor.

Simon Sinek, un autor și vorbitor motivațional anglo-american, vorbește în cartea și interviurile sale despre spiritul de conducere. Ascultați-l câteva minute în acestTED Talk.

Munca în echipă

Există foarte puține profesii în care veți lucra complet singur, competențele legate de munca în echipă devenind astfel esențiale. Angajatorii își doresc angajați care să poată lucra bine unii cu alții, chiar și atunci când nu împărtășesc neapărat aceleași opinii, și care colaborează pentru a reuși. Printre principalele competențe legate de munca în echipă se numără colaborarea, cooperarea, capacitatea de a asculta și delegarea.

Etica muncii

Sosirea la timp la locul de muncă, îndeplinirea sarcinilor în termenele stabilite și a fi organizat sunt tot atâtea elemente care fac parte dintr-o etică a muncii solidă. Aceste acțiuni arată că aveți încredere în importanța muncii dumneavoastră, fapt ce va fi apreciat de angajatori. Competențele specifice în domeniul eticii muncii cuprind automotivația, fiabilitatea, profesionalismul și disciplina.

On Fire at Work de Eric Chester ar putea fi un bun punct de plecare pentru a vă inspira.

Atitudine pozitivă

Angajații cu atitudine pozitivă sunt de bază pentru orice întreprindere. Pe lângă faptul că pot contribui la transformarea locului de muncă într-un loc plăcut și productiv, datorită capacității lor de a rămâne pozitivi, pot contribui la echilibrarea stresului ridicat și a ritmului rapid din mediile de lucru. Cooperarea, entuziasmul, amabilitatea și respectul sunt câteva dintre principalele competențe conexe.

Există numeroase sfaturi online despre cum să vă hrăniți sentimentele pozitive. Puteți încerca ceva diferit în fiecare zi. De exemplu, vă puteți acorda câteva momente de destindere după muncă, puteți citi câteva glume înainte de a pleca la muncă sau pe drumul spre birou. Nu săriți niciodată peste pauze adevărate în timpul programului de lucru și ascultați muzica potrivită cu starea dumneavoastră de spirit din ziua respectivă.

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Căutare consilieri EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedI

 

Teme
  • Sugestii și sfaturi
  • Știri despre piața muncii/știri despre mobilitate
  • Tendințe de recrutare
Secțiuni aferente
  • Sugestii și sfaturi
Sectorul
  • Accomodation and food service activities
  • Activities of extraterritorial organisations and bodies
  • Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
  • Administrative and support service activities
  • Agriculture, forestry and fishing
  • Arts, entertainment and recreation
  • Construction
  • Education
  • Electricity, gas, steam and air conditioning supply
  • Financial and insurance activities
  • Human health and social work activities
  • Information and communication
  • Manufacturing
  • Mining and quarrying
  • Other service activities
  • Professional, scientific and technical activities
  • Public administration and defence; compulsory social security
  • Real estate activities
  • Transportation and storage
  • Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
  • Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.