Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre24 februarie 2022Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune4 min de lectură

Încă un pas până la obținerea locului de muncă ideal

Nu sunteți sigur dacă ceea ce faceți este suficient pentru a vă impresiona viitorul angajator? Parcurgeți ghidul nostru practic pentru a face o impresie bună și pentru a obține locul de muncă ideal.  

Going the extra mile to land your dream job
EURES

1. Informați-vă!

Dacă nu știți multe despre companie sau sector, angajatorul s-ar putea întreba de ce vă prezentați la interviul pentru post. Site-ul companiei este un bun punct de pornire. Citiți noutățile și articolele publicate pe site, precum și secțiunea de prezentare pentru a înțelege de unde a pornit compania și care sunt obiectivele sale principale. Apoi mergeți și mai departe. Căutați compania pe platformele de comunicare socială precum LinkedIn, Twitter și Facebook. Veți cunoaște astfel mai bine activitățile curente și cultura companiei. Dacă aveți mai multe informații despre companie, veți arăta că sunteți interesat de post și de companie.

2. Pregătiți un scenariu

După ce ați aflat cât mai multe despre potențialul dumneavoastră angajator, gândiți-vă ce va dori acesta să știe despre dumneavoastră. Dacă nu sunteți sigur, încercați să căutați online întrebări de interviu frecvente. Fiți pregătit să îi oferiți intervievatorului o prezentare personală, în care să includeți experiențe anterioare, competențe și puncte forte. Este posibil să fiți întrebat și de ce v-ați depus candidatura pentru post (apelați la informațiile aflate în urma cercetărilor efectuate despre companie) și ce puteți oferi echipei. Rezervați-vă timp pentru a vă nota răspunsurile – acesta va deveni scenariul dumneavoastră de interviu.

3. Exersați, exersați, exersați

Având acum scenariul pregătit, este timpul să repetați! Repetarea răspunsurilor cu voce tare vă va ajuta să aveți un ton încrezător și echilibrat atunci când discutați cu intervievatorul dumneavoastră. De asemenea, prin acest proces ați putea identifica întrebări și răspunsuri noi pe care să le puteți adăuga. Dacă vă simțiți în largul dumneavoastră, rugați un prieten sau un membru al familiei să vă intervieveze folosind setul dumneavoastră de întrebări pentru a reproduce scenariul și a vă pregăti mai bine pentru situația reală. În loc să citiți pur și simplu de pe hârtie, încercați să comunicați cu intervievatorul și să includeți răspunsurile dumneavoastră în conversație. Cereți părerea prietenilor și familiei pentru a vă asigura că vorbiți clar, nici prea încet, nici prea repede, și că puteți menține contactul vizual.

4. Luați aminte la spațiul din jur

Dacă vi s-a cerut să participați la un interviu online, gândiți-vă unde va avea loc acesta. Pentru a lăsa o primă impresie foarte bună, alegeți un loc liniștit pentru a evita zgomotele perturbatoare, având un fundal simplu, cum ar fi un perete alb. Dacă nu aveți această opțiune, aveți grijă ca spațiul care vă înconjoară să fie curat și ordonat. Și lumina poate face o mare diferență într-un apel video – încercați să stați cu fața îndreptată către un geam cu lumină naturală și evitați locurile întunecate pentru ca intervievatorul să vă poată vedea bine. Dacă nu aveți acces la un spațiu adecvat acasă, gândiți-vă să participați la interviu din altă parte, cum ar fi casa unui prieten.

5. Dovediți cât de mult vă doriți acest post

Acesta este locul de muncă ideal, deci spuneți-i asta și intervievatorului! Folosiți toate informațiile pe care le aveți despre companie și sector pentru a dovedi cât sunteți de interesat de acest post. Este important să arătați că sunteți interesat și să vă exprimați în acest sens, păstrând totodată un ton cordial pe tot parcursul conversației. Dacă păreți dezinteresat (vă uitați în jur sau la telefon), intervievatorul va presupune nu doar că nu vă doriți cu adevărat postul pentru care v-ați depus candidatura, ci și că este posibil să nu fiți un coleg ușor de abordat dacă sunteți angajat.

Aveți instrumentele necesare, așa că nu ezitați să vă depuneți candidatura atunci când vedeți un anunț cu locul de muncă ideal. Dacă nu l-ați găsit încă, consultați portalul EURES care abundă în oportunități de locuri de muncă.

 

Linkuri conexe:

LinkedIn

Twitter

Facebook

Portalul EURES

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Căutare consilieri EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

 

Teme
  • Sugestii și sfaturi
Secțiuni aferente
  • Ajutor şi asistenţă
Sectorul
  • Accomodation and food service activities
  • Activities of extraterritorial organisations and bodies
  • Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
  • Administrative and support service activities
  • Agriculture, forestry and fishing
  • Arts, entertainment and recreation
  • Construction
  • Education
  • Electricity, gas, steam and air conditioning supply
  • Financial and insurance activities
  • Human health and social work activities
  • Information and communication
  • Manufacturing
  • Mining and quarrying
  • Other service activities
  • Professional, scientific and technical activities
  • Public administration and defence; compulsory social security
  • Real estate activities
  • Transportation and storage
  • Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
  • Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.