
Știați că, în prezent, pompierii au doar 3 până la 5 minute pentru a ieși în siguranță dintr-o clădire în flăcări? În urmă cu treizeci de ani, aveau 15 minute, adică de până la cinci ori mai mult. Lumea se schimbă: materialele de construcție pe care le folosim, încălzirea globală, expunerea noastră la boli... Toți acești factori și mulți alții ne afectează sănătatea și securitatea la locul de în muncă. Episodul al 12-lea al podcastului „Just Europe” – seria de podcasturi a UE care explorează dificultățile cu care ne confruntăm pe calea spre o Europă echitabilă și incluzivă – analizează mai îndeaproape securitatea și sănătatea în muncă, precum și implicațiile acestui concept în secolul XXI.
Lumea este în plină schimbare, la fel și riscurile
Nu doar diferitele materiale de construcție folosite astăzi fac să fie mai riscantă stingerea incendiilor; clădirile sunt dotate acum și cu panouri solare și sisteme electrice de alimentare. Și să nu uităm de vehiculele electrice și de incendiile pe care le provoacă. Odată cu noile tehnologii apar și noi riscuri pentru toți lucrătorii.
Maria Albin, cercetătoare implicată în proiectul EPHOR finanțat de UE, explică în podcast că multe expuneri sunt strâns interconectate; astfel, în caz de expunere la un factor cauzator de boală, este frecventă expunerea simultană și la alți factori patogeni. În cazul lucrătorilor din construcții, de exemplu, poate fi vorba despre gaze de sudură, zgomot și efort fizic intens – iar toate acestea, în mod evident, se cumulează.
Schimbările climatice și tranziția verde influențează, la rândul lor, din ce în ce mai mult evoluția riscurilor legate de securitatea și sănătatea în muncă. Potrivit lui William Cockburn Salazar, director executiv al EU-OSHA, 1 lucrător din 3 din unele țări europene este expus la temperaturi extrem de ridicate sau la o calitate foarte proastă a aerului. Pompierii se confruntă cu tot mai multe incendii de vegetație, lucrătorii forestieri trebuie să facă față unor noi boli transmise de țânțari, iar scafandrii profesioniști care construiesc și repară parcuri eoliene offshore sunt expuși la pericole precum electricitatea de înaltă tensiune, încurcarea în cabluri și afecțiunile cauzate de presiunea apei.
Așadar, cât de bine suntem pregătiți astăzi să gestionăm aceste riscuri combinate? Potrivit lui Klaus Heeger, secretar general al Confederației Europene a Sindicatelor Independente, este simplu să spunem că e suficient să limităm expunerea la riscuri prin adaptarea programului de lucru, folosirea echipamentului adecvat și valorificarea inteligenței artificiale pentru o mai bună organizare a muncii. Dificultatea apare, în opinia lui, când expunerea nu mai poate fi redusă – când dificultatea constă în a identifica ce se mai poate face pentru a limita riscul.
Cum se poate crea un mediu de lucru mai sigur?
În opinia lui Robert Marinković, consilier la Organizația Internațională a Angajatorilor, nu există o soluție magică. Este important totuși să existe un sistem de culegere a datelor și instrumente de diagnostic, o bună cultură a comunicării între lucrători și angajatori și un mediu în care lucrătorii să se simtă în siguranță când semnalează probleme.
Pe scurt, pentru a asigura sănătatea lucrătorilor și condiții sigure de lucru:
- evaluați riscurile asociate locului de muncă;
- consultați-vă cu lucrătorii (ei cunosc mai bine decât oricine riscurile la care sunt expuși);
- luați măsuri de prevenire;
- monitorizați sănătatea angajaților și
- asigurați instruirea și pregătiți-vă pentru situații de urgență.
Doriți să aflați mai multe despre crearea unui mediu de lucru sănătos? Citiți cum pot tehnologiile digitale să promoveze siguranța și sănătatea la locul de muncă.
Linkuri conexe:
Informații suplimentare:
Zilele europene ale locurilor de muncă
Găsiți consilieri EURES
Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES
EURES Baza de date cu locuri de muncă
Servicii EURES pentru angajatori
EURES Calendarul evenimentelor
Următoarele evenimente online
EURES pe Facebook
EURES pe X
EURES pe LinkedIn
Detalii
- Data publicării
- 11 iunie 2026
- Autori
- Autoritatea Europeană a Muncii | Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
- Teme
- Afaceri / Antreprenoriat
- Știri despre piața muncii/știri despre mobilitate
- Știri/rapoarte/statistici
- Secțiuni aferente
- Sectorul
- Accomodation and food service activities
- Activities of extraterritorial organisations and bodies
- Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
- Administrative and support service activities
- Agriculture, forestry and fishing
- Arts, entertainment and recreation
- Construction
- Education
- Electricity, gas, steam and air conditioning supply
- Financial and insurance activities
- Human health and social work activities
- Information and communication
- Manufacturing
- Mining and quarrying
- Other service activities
- Professional, scientific and technical activities
- Public administration and defence; compulsory social security
- Real estate activities
- Transportation and storage
- Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
- Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles