Multe companii și mulți agenți de resurse umane recunosc că, înainte de a lua în considerare posibilitatea de a invita un candidat la un interviu de angajare, caută deseori persoana online pentru a vedea dacă sunt „semnale de avertizare”, cum ar fi o activitate problematică pe web sau postări publice care nu sunt conforme cu valorile companiei. Acest lucru înseamnă că un profil neșters sau o postare publică neștearsă din urmă cu cinci ani, care nu vă mai reflectă opiniile, v-ar putea împiedica să obțineți locul de muncă visat. În schimb, prezența online bine organizată poate fi un factor decisiv ca să fiți invitat la interviu.
Verificați setările de confidențialitate
Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le faceți este o listă a tuturor site-urilor și canalelor de comunicare socială unde aveți un cont personal. Apoi, puteți să verificați setările de confidențialitate pentru fiecare cont și să vă asigurați că fotografiile, postările și activitatea dumneavoastră nu sunt vizibile pentru public. De exemplu, în cazul Facebook sau Twitter, puteți face ca postările să fie vizibile numai pentru persoanele care figurează pe lista de prieteni sau care vă urmăresc postările. Unele platforme vă oferă opțiunea de a vă vizualiza profilul ca utilizator extern, ceea ce vă va ajuta să identificați activitățile publice sau informațiile care doriți să fie confidențiale.
Dacă există profiluri profesionale pe platformele de comunicare socială pe care doriți să le păstrați publice (de exemplu, contul LinkedIn), asigurați-vă că informațiile din contul dumneavoastră sunt actualizate și că sunteți mulțumit de postările și de activitatea dumneavoastră pe această platformă.
Ștergeți postările problematice
Acordați-vă timp pentru a vă verifica activitatea din conturile de pe platformele de comunicare socială și din alte profiluri de pe internet și ștergeți informațiile care ar putea fi considerate problematice de potențialii angajatori, ca de exemplu activități publice pe internet cu conținut controversat sau explicit. În timp ce vă verificați activitatea și postările din trecut, gândiți-vă la cum ar fi percepute acestea de un potențial angajator. Dacă nu sunteți sigur, este mai bine să eliminați sau să ștergeți postarea sau să o treceți drept confidențială.
Treceți în revistă site-urile personale/profesionale pe care le aveți
Dacă aveți un site privat pentru hobby-uri, gândiți-vă, de exemplu, dacă doriți să se facă o legătură între acesta și numele sau adresa dumneavoastră de e-mail. Dacă aveți un site profesional pentru a vă promova portofoliul sau serviciile, asigurați-vă că sunteți mulțumit de informațiile prezentate acolo și că acestea sunt actualizate. Dacă aveți site-uri vechi pe care nu le mai actualizați, luați în considerare arhivarea lor, dacă vă este mai ușor.
Căutați numele și adresa dumneavoastră de e-mail online
Acesta este unul dintre cele mai frecvente moduri în care angajatorii vă pot căuta mai întâi pe internet. Căutați numele dumneavoastră în paranteză (de exemplu, „John Smith”) și faceți o căutare separată a adresei dumneavoastră de e-mail. Parcurgeți primele pagini ale rezultatelor căutării și verificați dacă sunteți mulțumit de ceea ce vedeți. Asigurați-vă, de asemenea, că verificați imaginile care sunt legate de interogările dumneavoastră de căutare. La nevoie, aplicați sfaturile de mai sus pentru a elimina aceste rezultate ale căutării. Rețineți că unele site-uri vă pot cere să contactați administratorul și să le solicitați să elimine informațiile pe care le au referitoare la dumneavoastră. Este bine să aveți în vedere că rezultatele căutării cu privire la numele sau adresa dumneavoastră de e-mail nu vor fi actualizate imediat după efectuarea modificărilor.
Consultați aceste întrebări esențiale pe care solicitanții de locuri de muncă ar trebui să le pună la interviuri.
Linkuri conexe:
Mai multe informații:
Zilele europene ale locurilor de muncă
Căutare consilieri EURES
Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES
Baza de date cu locuri de muncă a EURES
Servicii EURES pentru angajatori
Calendarul evenimentelor EURES
Următoarele evenimente online
EURES pe Facebook
EURES pe Twitter
EURES pe LinkedIn
Detalii
- Data publicării
- 25 noiembrie 2021
- Autori
- Autoritatea Europeană a Muncii | Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
- Teme
- Tendințe de recrutare
- Sectorul
- Accomodation and food service activities
- Activities of extraterritorial organisations and bodies
- Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
- Administrative and support service activities
- Agriculture, forestry and fishing
- Arts, entertainment and recreation
- Construction
- Education
- Electricity, gas, steam and air conditioning supply
- Financial and insurance activities
- Human health and social work activities
- Information and communication
- Manufacturing
- Mining and quarrying
- Other service activities
- Professional, scientific and technical activities
- Public administration and defence; compulsory social security
- Real estate activities
- Transportation and storage
- Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
- Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles