Trăiește și lucrează în Europa
Pentru a putea lua decizii informate despre mobilitate, solicitanţii de locuri de muncă şi angajatorii au nevoie de informaţii despre o gamă largă de chestiuni practice, juridice şi administrative. Portalul EURES pentru mobilitatea forţei de muncă oferă instrumente de informare care urmăresc să ofere asistenţă şi sprijin persoanelor care doresc să se mute sau să recruteze personal într-o ţară străină.
Baza de date cu Condiţiile de viaţă şi de muncă oferă detalii privind o serie de probleme importante, cum ar fi găsirea unei locuinţe, a unei şcoli, sistemul fiscal, costul vieţii, sănătate, legislaţia socială, comparabilitatea calificărilor etc.
Un alt instrument valoros de informare este secţiunea Informaţii despre piaţa muncii, care conţine date despre evoluţiile actuale de pe piaţa europeană a muncii, pe ţară, regiune şi sector de activitate.
În Calendarul evenimentelor se pot găsi informaţii despre evenimentele următoare care prezintă interes pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatorii din ţara sau regiunea selectată.
Despre condiţiile de viaţă şi de muncă
Analizarea aspectelor practice, juridice şi administrative importante atunci când se are în vedere posibilitatea emigrării în străinătate poate fi derutantă. Scopul paginilor privind Condiţiile de viaţă şi de muncă de pe portalul EURES este de a vă ajuta ca mutarea dumneavoastră în străinătate să fie cât mai uşoară cu putinţă prin furnizarea, în prealabil, a tuturor informaţiilor necesare. De asemenea, puteţi afla care sunt sectoarele în care se înregistrează un dezechilibru semnificativ între numărul de posturi vacante şi numărul lucrătorilor, atât pe termen mai scurt, cât şi pe termen mai lung, lucru care poate afecta obiectivul căutării dumneavoastră de locuri de muncă.
Chiar dacă dreptul de a locui şi de a lucra într-o altă ţară UE reprezintă una dintre libertăţile fundamentale ale UE, aplicându-se şi în Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Elveţia în temeiul acordurilor SEE şi AELS, cetăţenii din câteva noi state membre UE sunt supuşi anumitor norme tranzitorii. Puteţi găsi mai multe informaţii privind modalitatea de aplicare a dispoziţiilor tranzitorii în diferitele ţări EURES vizitând secţiunea „Libera circulaţie” a portalului sau accesând următorul link.
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=466&langId=ro
Petreceţi o perioadă limitată lucrând pentru angajatorul dumneavoastră în afara statului membru în care vă desfăşuraţi activitatea în mod normal? Dacă da, atunci sunteţi considerat „lucrător detaşat” şi puteţi găsi mai multe informaţii privind normele care guvernează condiţiile dumneavoastră de lucru la secţiunea „Lucrători detaşaţi” pe portalul Europa.
Pentru informaţii detaliate şi sprijin, puteţi contacta întotdeauna consilierul local EURES sau un consilier EURES cu sediul în ţara în care doriţi să vă mutaţi.