Condiţii de viaţă şi de muncă: România

Punere în aplicare

Legea nr. 335/2013 privind stagiul prevede condițiile de stagiu pentru a facilita tranziția tinerilor de la învățământ la piața forței de muncă și pentru a consolida abilitățile și competențele profesionale necesare pentru a răspunde cerințelor practice de la locul de muncă.

Legea se axează pe următoarele aspecte: promovarea accesului la piața forței de muncă pentru absolvenții de învățământ superior; îmbunătățirea condițiilor de muncă și de formare; condițiile minime care caracterizează un stagiu de calitate, respectiv definirea obiectivelor profesionale; program de muncă rezonabil; protecție socială și remunerație corespunzătoare; respectarea drepturilor și obligațiilor tuturor părților; înțelegeri contractuale solide, care implică atât întreprinderile, cât și serviciile publice.

Condiții de viață și de muncă

Salariul de bază lunar al stagiarului, stabilit prin contractul individual de muncă, este negociat de părți (stagiar și angajator), pentru un program de 8 ore/zi și 40 de ore/săptămână, în condițiile legii și în conformitate cu contractul colectiv de muncă aplicabil. Salariul lunar brut al stagiarului nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut lunar pe ţară garantat în plată (4050 de lei, aprox. 810 euro).

Unde puteți găsi oferte de muncă?

România nu are o unică instituție responsabilă cu organizarea de stagii sau cu centralizarea tuturor ofertelor de stagiu într-o singură bază de date.

Candidații se pot adresa agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă (structurile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă). Date de contact ale structurilor teritoriale ale ANOFM: http://www.anofm.ro, la secţiunea Contact. Pe același site se publică, doar în limba română, și locurile de muncă vacante la nivel național.

Informații despre oportunitățile de stagiu pot fi găsite pe site-urile universităților publice și private din România, de exemplu la:

• Academia de Studii Economice, București: https://consiliere.ase.ro
• Universitatea din București:  https://unibuc.ro/student-ub/cariera
• Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: https://cariera.uaic.ro
• Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj:   https://consilierecariera.ubbcluj.ro
• Universitatea de Vest Timișoara: https://www.uvt.ro/experienta-uvt/cariere/internship
• Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București:  https://snspa.ro/studenti/cariera

Posturile vacante sunt publicate, de asemenea, pe site‑urile firmelor.

Finanțare și sprijin

Pe baza contractului individual de muncă, stagiarul primește un salariu, cel puțin egal cu salariul lunar minim brut pe economie (4050 de lei în 2025 aprox. 810 euro).

Alte surse de finanțare și de sprijin:

EURES Targeted Mobility Scheme: https://eures.europa.eu/eures-services/eures-targeted-mobility-scheme_ro

Condiții de viață și de muncă

Salariul brut de bază lunar, stabilit prin contractul de ucenicie, este cel puțin egal cu salariul lunar minim brut pe economie, stabilit în fiecare an de Guvern (în 2025, 4050 de lei, aproximativ 810 de euro).

Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, este de 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.

Unde puteți găsi oferte de muncă?

Candidații se pot adresa structurilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, ale căror date de contact pot fi consultate pe site-ul ANOFM: http://www.anofm.ro.

Pe același site, candidații pot consulta în mod direct locurile de muncă vacante la nivel național, marcate ca fiind disponibile pentru ucenici în România, accesând secțiunea Persoane fizice / Locuri de muncă vacante.

Finanțare și sprijin

Ucenicul primește lunar un salariu cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară ( 4050 de lei în 2025, aproximativ 810 de euro).

Pentru mai multe informații, persoanele interesate pot contacta agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a municipiului Bucureşti.

Datele de contact ale structurilor teritoriale ale ANOFM pot fi găsite la: http://www.anofm.ro

Alte surse de finanțare și de sprijin:

https://eures.europa.eu/eures-services/eures-targeted-mobility-scheme_ro

Înainte de a părăsi ţara de origine, este indicat să ştiţi în ce oraş veţi locui în România. Există multe posibilităţi de găsire a unei locuinţe, în funcţie de buget şi de preferinţe. 

Închirierea unei locuinţe

Dacă doriţi să închiriaţi un apartament, este recomandabil să verificaţi secţiunea dedicată pieţei imobiliare în ziare tipărite sau online. De asemenea, puteţi să apelaţi la un agent imobiliar Costul chiriei depinde de dimensiunile locuinței, amplasarea acesteia și de dotări (mobilier, aparatură electrocasnică). În luna aprilie 2025, chiria medie pentru o garsonieră în oraşele mari a variat între 350 de euro (în Iași) și 450-500 de euro (în București și Cluj). Pentru apartamentele de două camere, chiria medie s-a situat între 550 de euro (în București) și 650 de euro (în Cluj-Napoca), în timp ce pentru cele de trei camere, chiriile medii au oscilat între 470 de euro (în Oradea), 750 - 800 de euro (în București și Cluj). Aveti nevoie de un act de identitate valid pentru a închiria o locuinţă şi pentru a semna un contract cu proprietarul. Contractul trebuie să fie unul oficial, în formă scrisă. De regulă, costul chiriei nu include utilităţile (electricitate, gaz, apă, încălzire, telefon) acestea fiind plătite separat de chiriaș. Proprietarul face demersurile pentru înregistrarea contractului de închiriere la organul fiscal la care este înregistrat ca plătitor de taxe și impozite şi pentru plata impozitelor aferente. Vă recomandăm  ca în cazul în care nu efectuaţi plata chiriei prin transfer bancar, să vă asigurați ca proprietarul vă dă o chitanță scrisă, ce face dovada faptului că ați plătit suma respectivă.

Locuinţe pentru studenţi 

Studenţii care călătoresc pentru a studia sau munci în România pot locui la cămine studenţeşti sau pot închiria garsoniere sau apartamente. Informaţii despre posibilităţile de cazare în cămine studenţeşti se găsesc pe website-urile universităților.

Găsirea unui apartament pe internet

Alături de modalităţile tradiţionale de a căuta un apartament (prin intermediul presei tipărite şi online sau al agenţiilor imobiliare) vă recomandăm să accesați și portalurile de imobiliare unde sunt publicate atât ofertele agențiilor imobiliare cât și ale persoanelor particulare. 

Cumpărarea unei proprietăţi 

Prețurile apartamentelor sunt diferite de la un oraș la altul. De exemplu, în martie 2025, conform indicelui Imobiliare.ro, cele mai mari prețuri la apartamentele noi s-au consemnat în Cluj-Napoca (3157 euro pe metru pătrat), în Brașov (2500 euro pe metru pătrat),  în București (2043 euro pe metru pătrat), în Timișoara (1929 euro pe metru pătrat) și în Iași (1813euro pe metru pătrat).

La achiziţionarea unei case, documentele trebuie să fie legalizate de un birou notarial. În timpul procesului de achiziţionare, proprietarul trebuie să încheie contracte cu furnizorii de  utilităţi: electricitate, gaz, apă, telefon şi încălzire, etc. și să anunțe administratorul blocului. Facturile pentru utilităţi trebuie să fie plătite de regulă lunar, în caz contrar, livrarea acestora poate fi întreruptă. 

Link-uri:

Cetăţenii UE/SEE care doresc să-şi înscrie copiii în sistemul de învăţământ din România pot apela la instituţii de învăţământ de stat şi la instituţii de învăţământ privat.

Înainte de mutarea în România este recomandat să se facă o minimă cercetare referitoare la tipurile de instituţii educaţionale situate în apropierea noului domiciliu. Este foarte important pentru părinţi să prezinte certificatele copiilor, prin care să ateste studiile urmate în ţara de unde provin.

În general se aplică principiul teritorial, al proximităţii reşedinţei de instituţia de învăţământ, adică instituţiile de învăţământ plasate într-o anumită locaţie (până la nivel de liceu) garantează locuri de învăţământ pentru copiii ce trăiesc în acea arie locală. Locurile rămase libere sunt repartizate copiilor din afara ariei locale. Nu este nevoie de vreo examinare a copiilor pentru a accede în grădiniţă sau în şcolile primare şi gimnazial; se solicită doar o adeverinţă medicală care să cuprindă date despre suferinţele patologice ale acestora, în cazul în care există. Admiterea la liceu, colegii se face prin repartizare computerizată, după susţinerea unor probe scrise la evaluarea naţională, ţinând cont şi de media notelor din gimnaziu, iar la universităţi admiterea se poate face pe bază de examen, pe bază de dosar sau pe bază de dosar și eseu.  

Instituţiile de învăţământ particulare (grădiniţe, licee, universităţi) percep taxe atât pentru înscriere, cât şi pentru studii. De asemenea, și instituţiile publice de învăţământ superior percep taxe pentru înscriere şi studii, taxele de studii fiind plătite de studenţii admişi pe locuri nefinanţate de la buget.

Informaţii despre sistemul de învăţământ din România pot fi găsite pe site-ul Ministerului Educaţiei Naționale, prin contactarea autorităţilor locale, precum şi prin accesarea portalurilor specializate.

Link-uri:

Punerea în aplicare a principiului liberei circulații a persoanelor este una dintre pietrele de temelie ale construcției noastre europene și a însemnat introducerea unei serii de norme practice pentru a asigura că cetățenii pot călători liber și ușor în orice stat membru al Uniunii Europene. Călătoriile pe teritoriul UE cu mașina proprie s-au simplificat foarte mult. Comisia Europeană a stabilit o serie de reglementări comune pentru recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, valabilitatea asigurării auto și posibilitatea de a vă înmatricula mașina într-o țară gazdă.

Permisul dumneavoastră de conducere în UE

UE a introdus un model de permis de conducere armonizat și cerințe minime suplimentare pentru obținerea unui permis de conducere. Acest lucru ar trebui să contribuie la reducerea numărului de șoferi periculoși de pe șoselele europene, indiferent de țara în care au obținut permisul de conducere.

Începând cu 19 ianuarie 2013, toate permisele de conducere eliberate de țările UE au același aspect. Permisele sunt tipărite pe o bucată de material plastic care are dimensiunea și forma unui card de credit.

Au fost introduse perioade de valabilitate administrativă armonizate pentru permisul de conducere, care sunt cuprinse între 10 și 15 ani pentru motociclete și autoturisme. Acest lucru permite autorităților să actualizeze periodic permisul de conducere cu noi elemente de siguranță care îl vor face mai greu de falsificat sau de manipulat în mod fraudulos, astfel încât șoferilor necalificați sau cărora li s-a interzis să conducă le va fi mai greu să păcălească autoritățile din țara lor sau din alte părți ale UE.

Noul permis de conducere european protejează, de asemenea, utilizatorii vulnerabili ai șoselelor prin introducerea accesului progresiv pentru motociclete și alte vehicule cu două roți. Sistemul de „acces progresiv” înseamnă că motocicliștii vor avea nevoie de experiență cu o motocicletă mai puțin puternică înainte de a trece la altele mai puternice. Mopedurile vor reprezenta, de asemenea, o categorie separată, numită „AM”.

Trebuie să solicitați un permis de conducere în țara în care locuiți în mod obișnuit sau în cea mai mare parte a timpului. Ca regulă generală, aceasta este țara în care locuiți cel puțin 185 de zile pe an calendaristic, din motive personale sau profesionale.

Dacă aveți legături personale/profesionale în două sau mai multe țări din UE, reședința dumneavoastră obișnuită este locul în care aveți legături personale, cu condiția să vă întoarceți în mod regulat în locul respectiv. Nu este necesar să îndepliniți această ultimă condiție dacă locuiți într-o țară din UE pentru a îndeplini o sarcină pe o perioadă determinată.

Dacă vă mutați într-o altă țară din UE pentru a studia la un colegiu sau o universitate, locul dumneavoastră de reședință obișnuită nu se schimbă. Cu toate acestea, puteți solicita un permis de conducere în țara gazdă dacă puteți dovedi că ați studiat acolo timp de cel puțin 6 luni.

Înmatricularea mașinii în țara gazdă

Dacă vă mutați definitiv într-o altă țară din UE și luați mașina cu dumneavoastră, ar trebui să o înmatriculați și să plătiți taxele aferente în țara nouă în care veți locui.

Nu există norme comune ale UE privind înmatricularea vehiculelor și taxele aferente. Unele țări acordă scutire de la taxa de înmatriculare pentru persoanele care se mută definitiv dintr-o țară în alta și iau mașina proprie.

Pentru a beneficia de o scutire fiscală, trebuie să verificați termenele și condițiile aplicabile în țara în care doriți să vă mutați.

Contactați autoritățile naționale pentru a afla care sunt normele și termenele exacte: https://europa.eu/youreurope/citizens/vehicles/registration/registration-abroad/index_ro.htm.

Asigurare auto

Cetățenii UE își pot asigura mașina în orice țară din UE, cu condiția ca societatea de asigurări aleasă să fie autorizată de autoritatea națională din țara gazdă să emită polițele de asigurare relevante. O companie cu sediul în alt stat membru are dreptul de a vinde o poliță de răspundere civilă obligatorie numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Asigurarea este valabilă în întreaga Uniune, indiferent de locul în care are loc accidentul.

Impozitare

Taxa pe valoarea adăugată sau TVA-ul pentru autovehicule se plătește în mod normal în țara în care este achiziționat autovehiculul, deși, în anumite condiții, TVA-ul se plătește în țara de destinație.

Mai multe informații privind normele care se aplică atunci când un vehicul este achiziționat într-un stat membru al UE și se dorește înmatricularea sa în alt stat membru al UE sunt disponibile accesând linkul: https://europa.eu/youreurope/citizens/vehicles/registration/taxes-abroad/index_ro.htm.

Intrarea cetăţenilor UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene şi a membrilor lor de familie pe teritoriul României este permisă pe baza documentului naţional de identitate sau a paşaportului valabil. Membrii de familie ai cetăţeanului UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene, care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, pot intra pe teritoriul României în baza unui paşaport valabil şi a vizei de intrare acordată de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, la cerere, pe baza unei proceduri accelerate (48 ore) cu aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Viza este necesară în cazul în care membrul de familie al cetăţeanului UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene vine dintr-un stat pentru care este impus acest lucru pentru intrarea în România. Membrul de familie care nu este cetăţean al Uniunii Europene este scutit de la obligativitatea obţinerii vizei dacă îndeplineşte cumulativ 2 condiţii: dacă însoţeşte sau se alătură unui cetăţean al UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României şi dacă deţine un document valabil, care atestă rezidenţa pe teritoriul unui alt stat membru în calitate de membru de familie al cetăţeanului UE/SEE pe care îl însoţeşte sau căruia i se alătură pe teritoriul României. 

Cetăţenii UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene, care intră în România, beneficiază de drept de rezidenţă pentru o perioadă de până la 3 luni de la data intrării în ţară, fără îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare. Prin excepţie, cetăţenii UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene care intră în România şi sunt în căutarea unui loc de muncă beneficiază de drept de rezidenţă pentru o perioadă de până la 6 luni de la data intrării, fără îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare. Membrii de familie ai cetăţenilor UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene, indiferent de cetăţenie, care îi însoţesc sau li se alătură ulterior beneficiază şi ei de acest drept de rezidenţă în România.

Cetăţenii UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene care doresc să rămână în România pentru o perioadă mai mare de 3 luni, trebuie să-şi înregistreze rezidenţa şi obţin un certificat de înregistrare de la structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. Ei au dreptul la rezidenţă mai mare de 3 luni dacă se află în una din situaţiile: au statut de lucrător; au mijloace de întreţinere pentru ei şi membrii familiei lor cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România şi asigurare de sănătate; sunt înscrişi la o instituţie din România ce are ca obiect de activitate desfăşurarea de activităţi de învăţământ sau perfecţionare a pregătirii profesionale şi au mijloace de a se întreţine pe ei sau pe membrii de familie; sunt membri ai familiei unui cetăţean European care îndeplineşte una din condiţiile de mai sus sau ai unui cetăţean român cu domiciliul in România.

Membrii de familie care nu sunt cetăţeni UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene beneficiază de dreptul la rezidenţă pentru perioadă mai mare de 3 luni, dacă însoţesc sau se alătură cetăţeanului UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene care îndeplineşte una din condiţiile sus menţionate.  

Cetăţenii UE/SEE sau membrii de familie ai acestuia, care au o şedere continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, pot solicita acordarea rezidenţei permanente şi obţinerea cărţii de rezidenţă permanentă. Persoanele care nu au cetăţenia Uniunii Europene şi care au o rezidenţă continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, în calitate de membri de familie ai unui cetăţean al UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene rezident sau rezident permanent, beneficiază de acelaşi drept. Cartea de rezidenţă este eliberată de Inspectoratul General pentru Imigrări, pe baza unei cereri depuse în primele 3 luni de la intrarea in România.

Link-uri:

Importanța transparenței și a recunoașterii reciproce a diplomelor ca o completare esențială a liberei circulații a lucrătorilor

Posibilitatea de a obține recunoașterea calificărilor și a competențelor poate juca un rol esențial în decizia de a lucra într-o altă țară din UE. Prin urmare, este necesar să se dezvolte un sistem european care să garanteze acceptarea reciprocă a competențelor profesionale în diferite state membre. Numai un astfel de sistem va asigura că lipsa recunoașterii calificărilor profesionale nu va deveni un obstacol în calea mobilității lucrătorilor în cadrul UE.

Principii importante pentru recunoașterea calificărilor profesionale în UE

Ca principiu de bază, orice cetățean al UE ar trebui să își poată exercita liber profesia în orice stat membru. Din păcate, punerea în practică a acestui principiu este adesea împiedicată de cerințele naționale privind accesul la anumite profesii în țara gazdă.

UE a instituit un sistem de recunoaștere a calificărilor profesionale, care vizează depășirea acestor diferențe. În cadrul acestui sistem, se face o distincție între profesiile reglementate (profesii pentru care sunt necesare anumite calificări din punct de vedere juridic) și profesiile care nu sunt reglementate din punct de vedere juridic în statul membru gazdă.

Pași către o transparență a calificărilor în Europa

Uniunea Europeană a făcut pași importanți în direcția obiectivului de realizare a transparenței calificărilor în Europa:

• intensificarea cooperării în domeniul educației și formării profesionale, cu intenția de a combina toate instrumentele cu privire la transparența certificatelor și diplomelor, într-un singur instrument ușor de utilizat. Acest lucru include, de exemplu, CV-ul european sau Formări Europass.
• Elaborarea de acțiuni concrete în domeniul recunoașterii și al calității în educația și formarea profesională.

Depășirea diferențelor dintre sistemele de educație și formare profesională din UE

Sistemele de educație și formare profesională din statele membre ale UE prezintă încă diferențe substanțiale. După ultimele extinderi ale UE, care au adus cu sine tradiții diferite în materie de învățământ, această diversitate a sporit și mai mult. Acest lucru impune necesitatea de a stabili norme comune pentru a garanta recunoașterea competențelor.

Pentru a depăși această diversitate a standardelor naționale de calificare, a metodelor educaționale și a structurilor de formare, Comisia Europeană a propus o serie de instrumente menite să asigure o mai bună transparență și recunoaștere a calificărilor, atât în scopuri academice, cât și profesionale.

1. Cadrul european al calificărilor

Cadrul european al calificărilor este o prioritate-cheie pentru Comisia Europeană în procesul de recunoaștere a competențelor profesionale. Obiectivul principal al cadrului este de a crea legături între diferitele sisteme naționale de calificare și de a garanta transferul și recunoașterea fără probleme a diplomelor.

2. Centrele naționale de informare pentru recunoaștere academică (NARIC)

La inițiativa Comisiei Europene, în 1984 a fost înființată o rețea de centre naționale de informare pentru recunoaștere academică. Centrele NARIC oferă consiliere privind recunoașterea academică a perioadelor de studiu în străinătate. Situate în toate statele membre ale UE, precum și în țările din Spațiul Economic European, centrele NARIC joacă un rol esențial în procesul de recunoaștere a calificărilor în UE.

3. Sistemul european de credite transferabile (ECTS)

Sistemul european de credite transferabile are ca scop facilitarea recunoașterii perioadelor de studiu în străinătate. Introdus în 1989, acesta funcționează prin descrierea unui program de educație și prin atribuirea de credite componentelor sale. Acesta completează în mod esențial programul foarte apreciat de mobilitate a studenților Erasmus.

4. Europass

Europass este un instrument menit să asigure transparența competențelor profesionale. Acesta este compus din cinci documente standardizate

• CV (Curriculum Vitae),
• editor de scrisori de intenție,
• suplimente la certificate,
• suplimente la diplomă și
• document de Mobilitate Europass.

Datorită sistemului Europass, competențele și calificările sunt clare și ușor de înțeles în diferite părți ale Europei. Au fost înființate centre naționale Europass în fiecare țară din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European, ca principale puncte de contact pentru persoanele care doresc să obțină informații despre sistemul Europass.

Conform Codului Muncii, o persoană dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. O persoană poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională. Încadrarea în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Contractul de muncă poate fi pe o perioadă determinată sau nedeterminată, cu program complet de lucru (full time) sau parţial (part time). Pentru salariaţii cu normă întreagă programul complet de lucru este de 8 ore pe zi (40 ore/5 zile pe săptămână). Repartizarea timpului de muncă pe săptămână este, de regulă, uniformă, cu 2 zile de repaus. În funcţie de specificul firmei, se poate opta pentru repartizarea inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale de 40 de ore săptămânal. Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Există excepţii prin care durata maximă poate fi prelungită, dar acestea sunt strict reglementate prin lege.

Munca prin agent de muncă temporară: în acest caz, salariatul încheie un contract cu un agent de muncă temporară şi este pus la dispoziţia unui utilizator pentru a lucra temporar, sub conducerea şi supravegherea acestuia. Durata muncii temporare nu poate fi mai mare de 24 luni; poate fi prelungită, în anumite condiţii, pe perioade succesive care, adăugate la durata iniţială, nu pot conduce la depăşirea unei perioade de 36 de luni.

Perioada de probă reprezintă o opțiune frecventă în raporturile de muncă dintre angajați si angajatori, dintre agenții de muncă temporară și angajații temporari. În cazul contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată, perioada de probă este de maxim 90 de zile calendaristice pentru funcţii de execuţie, maxim 120 de zile calendaristice pentru funcţii de conducere și maxim 30 de zile pentru persoanele cu dizabilități. Pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, primele 6 luni după debutul în profesie se consideră stagiu. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. Perioada de probă este considerată vechime în muncă. În timpul perioadei de probă, contractul individual de muncă încetează printr-o simplă notificare, angajatul neavând obligația de a rămâne în perioada de preaviz. 

Un cetăţean al UE poate ocupa orice poziţie, cu excepţia celei de funcţionar public, aceasta fiind condiţionată de deţinerea cetăţeniei române. 

În cazul în care o persoană dorește să presteze servicii ocazionale (activitate independentă), poate opta pentru un încheierea unui contract de colaborare cu angajatorul. Această formă de contract este reglementată de Codul Civil. Cele mai comune forme de contract de colaborare sunt contractul de prestări servicii și contractul pentru drepturi de autor. 

În ceea ce privește munca sezonieră în România, Codul Muncii reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor sezonieri. Lucrătorul încheie cu angajatorul un contract individual de muncă, cu normă întreagă, pe durată determinată în vederea prestării unei activități care se desfășoară în funcție de succesiunea anotimpurilor. Și lucrătorii străini din spațiul non UE (cu reședința principală într-un stat terț) se pot angaja ca lucrători sezonieri în Romania, tot cu contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat cu un angajator, dar pe baza avizului de angajare eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Link-uri:

Întocmirea contractului de muncă este cerută de lege. Contractul cuprinde o serie de elemente precum: identitatea părţilor, locul de muncă, sediul, atribuţiile postului, riscurile specifice postului, data de la care contractul urmează să îşi producă efectele, durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul, salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii salariului, durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână, indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului, alte clauze. O persoană poate fi angajată în muncă numai pe baza unui certificat medical care atestă că persoana este aptă pentru prestarea acelei munci. 

Contractul individual de muncă se încheie anterior începerii activității, în limba română, numai în forma scrisă, în baza consimţământului părţilor. Obligaţia de încheiere a contractului de muncă în forma scrisă revine angajatorului. 

Contractele individuale de muncă sunt înregistrate, de angajator, în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor. Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze lucrătorului o copie a contractului de muncă semnat de ambele părţi. Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 luni. În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular.

Orice modificare a elementelor prevăzute în contractul de muncă, impune încheierea unui act adițional la contract, anterior producerii modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil. 

Contractul individual de muncă cu timp parţial se încheie când angajatorul încadrează salariaţi cu fracţiune de normă (sub numărul de ore pentru o normă întreagă) prin contracte individuale de muncă pe perioade determinate/nedeterminate. Drepturile salariale se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Există şi posibilitatea muncii la domiciliu. Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă şi conţine precizarea că salariatul lucrează la domiciliu, programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea sa, modalitatea de realizare a controlului etc.

De asemenea, Codul Muncii cuprinde prevederi şi despre munca prin agent de muncă temporar. Această muncă este prestată de un salariat temporar care are încheiat un contract cu un agent de muncă temporară; salariatul este pus la dispoziţia unui utilizator pentru a lucra temporar, sub conducerea şi supravegherea acestuia. Misiunea de muncă temporară nu poate fi mai mare de 24 luni, doar în anumite condiţii se poate prelungi până la 36 de luni. 

O altă formă de activitate este telemunca, în domeniile de activitate în care este posibilă desfăşurarea acestui tip de muncă. Activitatea de telemuncă se bazează pe un contract individual de muncă, încheiat cu personalul nou-angajat, sau prin act adiţional la contractul individual de muncă existent. Se conferă lucrătorului toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne și contractele colective de muncă aplicabile salariaților care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului. Dacă lucrătorul refuză să-şi desfăşoare activitatea de la domiciliu, compania nu are dreptul de a modifica unilateral contractului individual de muncă și nici nu poate să îl sancționeze. 

Legislația națională reglementează și munca lucrătorilor zilieri (persoana fizice, cetăţeni români sau străini, care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneraţii). Durata activităţii ocazionale este de minimum o zi, corespunzător cu 8 ore de muncă. Beneficiarii pot fi unități administrativ-teritoriale, persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale. Raportul de muncă dintre zilier și beneficiar se stabilește prin acordul de voință al părților, fără incheierea, în formă scrisă, a unui contract individual de muncă.

Link-uri:

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână. Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară şi muncă de noapte. De asemenea, femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.

Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate. 

Potrivit prevederilor din Codul Muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Durata efectivă a concediului de odihnă se stabileşte în contractul individual de muncă, proporţional cu activitatea prestată într-un an. Tinerii în vârstă de până la 18 ani, salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase, vătămătoare, nevăzătorii şi alte persoane cu handicap beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare. 

Persoanele cu dizabilități pot fi angajate în locuri de muncă protejate, special organizate, în scopul eliminării impedimentelor de orice fel, prin asigurarea înlesnirilor şi adaptărilor corespunzătoare. 

Persoanele cu dizabilităţi pot fi angajate şi cu muncă la domiciliu, caz în care angajatorul are obligaţia de a asigura transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate şi al produselor finite pe care le realizează. Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, încadrate cu contract individual de muncă, beneficiază de drepturi de protecţie specială. Instituţia competentă în protecţia persoanelor cu handicap este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale.

Refugiaţii, persoanele care beneficiază de altă formă de protecție socială sau se află în procedura de soluționare a cererii de azil și au acces pe piața muncii, cetăţenii străini sau apatrizi care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România sau care au drept de muncă pe teritoriul României, conform legii, sunt beneficiari ai prevederilor legii privind privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Cetăţenii străini care provin din state terţe au acces pe piaţa forţei de muncă în măsura în care locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate cu cetăţeni români sau cetăţeni din UE/SEE şi Elveţia. Pentru angajarea în muncă aceştia au nevoie de o autorizaţie de muncă, care se eliberează de Inspectoratul General pentru Imigrări, la cererea angajatorului. 

Link-uri:

Persoanele fizice care provin din statele membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European pot desfăşura activităţi economice în România, după cum urmează: ca persoane fizice autorizate, în mod individual şi independent; ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; ca membri ai unei întreprinderi familiale, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. 

Persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale sau familiale pot fi autorizate să desfăşoare activităţi economice în toate domeniile, meseriile şi ocupaţiile, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale, şi trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul României. Este obligatorie înregistrarea în registrul comerţului şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare. Persoana fizică autorizată este o întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce foloseşte, în principal, forţa sa de muncă. Persoana fizică ce desfăşoară activităţi economice ca PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

Persoana fizică autorizată poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii. Titularii întreprinderilor individuale pot angaja alte persoane cu contract individual de muncă, pot colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu alţi titulari de întreprinderi individuale, cu reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale sau cu alte persoane juridice. Întreprinderile familiale sunt constituite din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii. Membrii întreprinderii familiale sunt asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de stat (pensii, şomaj, sănătate).

Link-uri:

La stabilirea şi acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, vârstă, naţionalitate, rasă, culoare, etnie, religie, orientare politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.

Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri. Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii financiare ale angajatorilor. 

Angajatorul este obligat plătească un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. 

În 2024 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 3300 lei lunar (aprox. 660 euro), câştigul salarial minim net fiind de 2079 lei lunar (416 euro). Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru maxim 2 ani, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea celor 2 ani, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază  superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. De asemenea, Guvernul a stabilit un salariu de bază minim brut pe ţară pentru lucrătorii din construcţii (4582 lei) şi pentru lucrătorii din agricultură şi industria alimentară (3436 lei). Angajații din construcții, agricultură și industria alimentară, precum și cei din domeniul IT care desfăşoară activităţi pentru crearea de programe pentru calculator și care realizează un venit lunar brut de până la 10.000 lei sunt exceptați de la plata impozitului pe venit de 10%.

Sistemul de salarizare a personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral sau majoritar din bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul local şi bugetele fondurilor speciale, se stabileşte prin lege, după consultarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale reprezentative. 

Câştigul salarial mediu brut pe ţară, în luna martie 2024, a fost de 8502 lei (1700 euro), câştigul salarial mediu net fiind de 5185 lei (1040 euro). 

Angajatorul este obligat să elibereze lunar angajaţilor fluturaşul de salariu. Fluturaşul de salariu trebuie să includă, în special, următoarele: salariul de bază al lucrătorului, sporurile salariale, contribuţiile sociale la fondul pensii şi la fondul de sănătate, impozitul pe salariu. Angajatorul datorează şi plăteşte contribuția asiguratorie pentru muncă, care înglobează contribuția la șomaj, contribuția pentru concedii medicale, contribuția pentru riscuri profesionale și contribuția pentru creanțele salariale. Vezi şi secţiunea Venituri şi impozitare. 

Link-uri:

Programul pentru norma întreagă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână. Durata maximă a timpului de lucru nu poate să depăşească 48 de ore pe săptămână, incluzând şi orele suplimentare. În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.  

Dacă activitatea se desfăşoară în schimburi, durata timpului de lucru poate fi prelungită la mai mult de 8 ore pe zi şi 48 de ore pe săptămână, dacă suma orelor de lucru, calculată pentru o perioadă maximă de 3 săptămâni, nu va depăşi 8 ore pe zi şi 48 de ore pe săptămână. Prin excepţie, durata timpului de muncă, care include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia fie prin acordarea unui spor. În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în acest termen, la salariul salariatului se va adăuga un spor corespunzător muncii depuse. Sporul pentru muncă suplimentară, se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.   

Muncă prestată între orele 22,00-6,00 este considerată muncă de noapte. Salariatul de noapte efectuează munca de noapte cel puţin 3 ore din timpul zilnic de lucru sau efectuează muncă de noapte cel puţin 30% din timpul lunar de lucru. Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăşi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referinţă de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repaosul săptămânal.

Salariaţii care lucrează noaptea beneficiază: 

• fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;
• fie de un spor la salariu de minimum 25% din salariul de bază , dacă au lucrat cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.  

Conform Codului muncii repausurile periodice sunt: pauza de masă şi repausul zilnic, repausul săptămânal, sărbătorile legale. 

În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la pauză de masă şi la alte pauze, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate. Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică normală a timpului de muncă. Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

Link-uri:

Concediul plătit în România este de următoarele tipuri:

Concediul de odihnă anual 

Conform Codului Muncii, fiecare salariat are dreptul la concediul de odihnă plătit, pe o durată de minim 20 de zile pe an, durata fiind stabilită în contractul individual de muncă, în conformitate cu reglementările în vigoare și contractul colectiv de muncă aplicabil. Beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar, de cel puţin 3 zile, cei care muncesc în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, persoanele cu handicap, nevăzătorii şi tinerii în vârstă de până la 18 ani.  

Sărbătorile legale, stabilite prin lege şi contractul colectiv de muncă nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual. 

Pentru perioada de concediu de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație care reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din contractul individual de muncă din ultimele trei luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.

Conform Codului muncii, zilele libere plătite – care nu se includ in durata concediului de odihnă – se acordă în cazul unor evenimente familiale deosebite. Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor libere plătite sunt stabilite prin lege sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil. 

Salariaţii au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite in familie sau pentru alte situaţii, astfel: la căsătoria salariatului, 5 zile; la căsătoria unui copil, 2 zile; la naşterea unui copil, 5 zile (10 zile dacă a urmat un curs de puericultură); decesul soţului, copilului, părinţilor, socrilor, 3 zile; la decesul bunicilor, fraţilor, surorilor, 1 zi; donatorii de sânge, conform legii; la schimbarea locului de muncă in cadrul aceleiaşi unităţi, cu mutarea domiciliului in altă localitate, 5 zile. 

Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie; Vinerea mare; prima şi a doua zi de Paşte; 1 mai; 1 iunie; Duminica Rusaliilor şi a doua zi de Rusalii; 15 august; 30 noiembrie; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; 2 zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Concediile pentru formare profesională. Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională. Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată.  

Concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asiguraţii sunt: concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afară muncii; concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale; concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate, concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal. 

Pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul la concedii fără plată.

Link-uri:

Contractul individual de muncă poate înceta de drept, ca urmare a acordului părţilor, din iniţiativa angajatorului sau din iniţiativa salariatului.

Contractul individual de muncă încetează de drept: 

• la data comunicării deciziei de pensionare;  
• ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate;
• de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei;
• ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
• la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;
• la data retragerii acordului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în cazul salariaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani;
• la data decesului salariatului sau al angajatorului, persoana fizica, sau la dizolvarea   angajatorului, persoana juridica. 

Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului şi poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. 

Concedierea individuală are la bază: abateri grave ale salariatului de la disciplina muncii; arestarea preventiva a lucrătorului pentru mai mult de 30 zile; inaptitudine fizica si/sau psihica a salariatului care nu permite îndeplinirea lucrărilor de serviciu; daca salariatul nu corespunde profesional cu locul de munca in care e încadrat. 

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă. Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, a unui anumit număr de salariaţi, stabilit prin lege direct proporţional cu numărul total al angajaţilor firmei. 

Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi (la concedierea colectiva); lista tuturor locurilor de muncă.

Demisia este actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv de 45 de zile calendaristice pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere. În perioada preavizului lucrătorul trebuie să-şi îndeplinească în continuare toate sarcinile şi obligatiile.

Pensionarea

In sistemul public există 4 categorii de pensii: 

-   pensia pentru limita de vârstă (condiţii de pensionare: stagiu minim de cotizare de 15 ani; vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei; vârsta standard de pensionare la femei creşte gradual până la 65 de ani în anul 2035; stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani indiferent de gen/sex). 

-   pensia anticipată (se acordă asiguraților cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare contributiv, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv cu până la 5 ani).

-   pensia de invaliditate (se acordă persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, care au realizat stagii de cotizare contributive în sistemul public de pensii și care au capacitatea de muncă diminuată din cauza accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum și a altor boli şi accidente care nu au legătură cu munca).

-   pensia de urmaş (se acordă în anumite condiţii copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii).

Pe lângă sistemul public de pensii, există şi fonduri de pensii private la care pot contribui salariaţii pentru a beneficia de pensie obligatorie administrată privat, pensie facultativă administrată privat sau pensie ocupaţională.  

Link-uri:

Exercitarea dreptului sindical este condiționat de existenţa unui raport de muncă sau raport de serviciu. Drepturile şi libertăţile sindicale fac referire la libertatea de asociere şi afiliere sindicală, dreptul la exercitarea activităţilor sindicale, dreptul la grevă în limitele legii, precum şi dreptul de reprezentare la stabilirea condiţiilor de muncă, în procesul de informare/consultare şi negociere colectivă. Sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării drepturilor membrilor prevăzute în legislaţia naţională, în tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele individuale şi colective de muncă şi pentru promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor. Sindicatele se pot asocia liber în federaţii şi confederaţii sindicale.  

În vederea apărării drepturilor angajaţilor/membrilor sindicatul:

- sesizează autorităţile de control şi poate transmite instituţiilor de resort propuneri de legiferare cu impact în domeniul relaţiilor de muncă;

- poate solicita şi participa la procedurile amiabile de soluţionare a litigiilor şi poate reprezenta interesele individuale şi colective ale membrilor săi în faţa instanţelor de judecată;

- este consultat de angajator cu privire la regulamentul intern, situaţia întreprinderii, organizarea muncii, securitatea şi sănătatea în muncă şi asigurarea protecţiei sociale;

- este consultat obligatoriu în cazul concedierilor colective şi pot propune măsuri de evitare sau de diminuare a consecinţelor acestora.

Sindicatul reprezentativ încheie contracte colective de muncă şi/sau acorduri colective şi poate declanşa conflicte colective de muncă şi grevă. Organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional participă la decizie în procesul instituţional de consultare tripartită (Consiliul naţional tripartit, Consiliul Economic şi Social). 

La cererea organizaţiei sindicale şi cu acordul membrilor acesteia, angajatorii reţin şi virează sindicatului, lunar, cotizaţia de sindicat a membrilor.

Link-uri:

Conflictele dintre salariaţi şi unităţile la care sunt încadraţi, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă.  

Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă, cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, sunt conflicte de interese.  

Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din acte normative, precum şi din contractele muncă, sunt conflicte de drepturi. 

În cazul în care conflictul colectiv de muncă nu a fost soluționat ca urmare a concilierii organizate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, respectiv de inspectoratul teritorial de muncă, părțile pot hotărî, prin consens, inițierea procedurii de mediere. Medierea sau arbitrajul conflictului colectiv de muncă este obligatorie, dacă părțile au decis acest lucru înainte de declanșarea grevei sau pe parcursul acesteia. 

Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. Greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului, numai după desfășurarea grevei de avertisment şi dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinţă conducerii unităţii de către organizatori cu 48 de ore înainte. Grevele pot fi de avertisment, de solidaritate sau propriu-zise.

Înainte de declanşarea grevei, medierea şi arbitrajul conflictului de interese sunt obligatorii numai dacă părţile, de comun acord, au decis parcurgerea acestor etape. 

Participarea salariaţilor la grevă este liberă. Niciun salariat nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la o grevă. Limitarea sau interzicerea dreptului la grevă poate interveni numai în cazurile şi pentru categoriile de salariaţi prevăzute expres de lege. 

Participarea la grevă şi organizarea acesteia cu respectarea legii, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor salariaţilor şi nu pot avea drept consecinţă sancţionarea disciplinară a salariaţilor grevişti sau a organizatorilor grevei.

Link-uri:

Organizarea statului

Constituţia României proclamă România ca o republică parlamentară şi specifică separarea puterilor în stat: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judiciară.

Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. O legislatură durează 4 ani. După dezbaterea si adoptarea legilor de către Parlament, acestea sunt transmise Preşedintelui României pentru promulgare.

Preşedintele României, ales pentru un mandat de 5 ani, reprezintă statul român şi veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. Desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. 

Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. 

Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice. 

Consiliile locale şi primarii, aleşi prin vot direct, funcţionează ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. 

Autoritatea judiciară cuprinde curţile judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Suprem al Magistraturii. Justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie, tribunalele judeţene şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, prin tribunalele militare. Judecătorii sunt independenţi. În activitatea judiciară, Ministerul Public  reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Poliţia este organul de stat însărcinat cu menţinerea ordinii publice şi cu reprimarea infracţiunilor.

Principalele autorităţi de pe piaţa muncii sunt Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspecţia Muncii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratul General pentru Imigrări, Casa Naţională de Pensii Publice. Toate au structuri teritoriale la nivelul judeţelor.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este instituția publică care organizează şi coordonează la nivel naţional atât activitatea de ocupare cât şi protecţia socială a şomerilor. Implementează politicile de ocupare şi strategiile elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Din anul 2007, are atribuții și în facilitarea liberei circulații a lucrătorilor în state ale UE/Spațiului Economic European sau în Elveția, dar și în state non europene (prin aplicarea de acorduri bilaterale). 

Inspectoratul General pentru Imigrări are atribuții pentru implementarea politicilor în domeniile migrație, azil și integrării străinilor, precum și a legislației relevante în aceste domenii. 

Casa Națională de Pensii Publice este instituția publică care administrează sistemul public de pensii și sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și care acordă persoanelor asigurate pensii și alte prestații de asigurări sociale. Totodată, CNPP stabilește drepturile de pensie în cazul lucrătorilor migranți care au realizat perioade de asigurare în România și în alte state membre ale UE, ale Spațiului Economic European sau în Elveția și este instituţie competentă pentru aplicarea dispoziţiilor privind determinarea legislaţiei aplicabile, conform regulamentelor europene referitoare la sistemele de securitate socială aplicabile salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii.

Link-uri:

Câştigul salarial mediu nominal brut pe ţară, în luna februarie 2025, a fost de 8932 lei (1786 euro), câştigul salarial mediu nominal net fiind de 5351 lei (1070 euro). În general, veniturile sunt mai mari în județele care constituie poli de  dezvoltare economică (Bucureşti, Timișoara, Cluj, Sibiu, Brașov, Iași).  

Există doar trei contribuții sociale obligatorii, primele două sunt reţinute din salariul lucrătorului iar ultima este achitată de angajator, după cum urmează:

• Contribuția de asigurări sociale (pensie):
  • 25% din venitul lunar brut pentru condiții normale de lucru, datorată de angajat, din care 4,75% se distribuie la fondurile de pensii administrate privat;
  • 4% din venitul lunar brut pentru condiții deosebite de muncă, datorată de angajator în plus faţă de cota de 25%;
  • 8% din venitul lunar brut pentru condiții speciale de muncă, datorată de angajator în plus faţă de cota de 25%;
• Contribuția de asigurări sociale de sănătate - 10% din venitul lunar brut, datorată de angajat;
• Contribuția asiguratorie pentru muncă - 2,25% din venitul lunar brut, datorată de angajator: înglobează contribuția la șomaj, contribuția pentru concedii medicale, contribuția pentru riscuri profesionale și contribuția pentru creanțele salariale.

Contribuțiile sociale și impozitul pe salarii sunt calculate, reținute și plătite de către angajator. 

Salariatii cu norma întreagă, încadrati la functia de baza, beneficiaza de scutire de impozit pe venit si contributii sociale pentru suma de 300 lei/luna, daca salariul brut este egal cu minimul pe economie si venitul brut total nu depaseste 4.300 lei/luna.

În afara impozitului pe venit sunt impozitate şi pensiile, peste un anumit cuantum. De asemenea, se plăteşte impozit pe proprietăţi, autovehicule, terenuri, al cărui nivel este stabilit de municipalităţi etc. 

Guvernul stabileşte în fiecare an salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (4050 lei în 2025). De asemenea, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut în construcții este 4.582 lei/lună (916 euro), iar în sectorul agricol si industria alimentara, salariul minim brut este 4.050 lei/lună (810 euro). Conform Institutului Naţional de Statistică, în luna februarie 2025, cele mai mari câştiguri salariale mediu nete s-au înregistrat în activități economice precum activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, servicii informatice (11619 lei, 2324 euro), fabricarea produselor din tutun (10860 lei, 2172 euro), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3263 lei, 653 euro), în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3345 lei, 670 euro).

Dacă pentru majoritatea bunurilor furnizate și serviciilor prestate de către firmele românesti cota TVA este de 19%, există bunuri și servicii pentru care se aplică cota TVA de 9% (de ex. pentru medicamente de uz uman și veterinar, proteze şi accesorii, distribuirea apei potabile şi a apei pentru irigaţii, cazarea în sectorul hotelier) precum și o cota de TVA de 5% (pentru manuale școlare, cărți, ziare, reviste, accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice).

Link-uri:

Costul vieţii diferă de la o regiune la alta şi în funcţie de mediul de rezidenţă al cetăţenilor, urban sau rural. 

Conform comunicatului de presă al Institutului Naţional de Statistică din aprilie 2025, referitor la veniturile şi cheltuielile gospodăriilor populaţiei, în trimestrul IV 2024, structura cheltuielilor totale de consum pe destinaţii arată că cea mai mare parte a cheltuielilor (33%) se efectuează pentru cumpărarea de produse agroalimentare şi băuturi nealcoolice. Cheltuielile pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze au reprezentat 15.5% din consumul gospodăriilor. Alte destinaţii ale cheltuielilor gospodăriilor au fost pentru: recreere şi cultură (2.6%), transport (6.6% %), sănătate (6%), comunicaţii (4.2%), îmbrăcăminte şi încălţăminte (8.9%), mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei (6.8 %) etc.

Preţuri aproximative pentru câteva produse de bază din supermarket-uri : 2.7 euro pentru un pachet de unt cu 80% grăsime, 200 g., 1.7 euro pentru 1 litru lapte cu 3,5% grăsime, 1.9 euro pentru 1 kg orez, 0.8 euro pentru 1 kg. cartofi, 1.6 euro o pâine albă de 0.5 kg, 1.5 euro pentru 1 litru ulei de gătit, 0.7euro o bere 0,33 l. 2 euro pentru o cafea espresso, 1.4 euro pentru 1 litru benzina CO 95.

Link-uri:

Găsirea unei locuinţe se poate face fie prin închiriere, fie prin cumpărarea unei proprietăţi. Locuinţele pot fi închiriate mobilate sau nu. Chiriile sunt mai ridicate în Bucureşti şi în oraşele mari ale ţării (ex. Timişoara, Iaşi, Cluj). Contractele de închiriere se întocmesc în scris şi sunt semnate de proprietar şi chiriaş şi se autentifică la notar. În majoritatea cazurilor, plata chiriei se face cash, la o anumită dată lunară. Facturile de utilităţi, incluzând apa, electricitatea şi încălzirea nu sunt de obicei cuprinse în chirie şi sunt plătite de chiriaş periodic.  

La cumpărarea unei proprietăţi se întocmeşte un contract de vânzare-cumpărare, fiind necesare şi alte acte oficiale care reflectă faptul că proprietatea este liberă şi nu este afectată de datorii ale proprietarului. Contractul este încheiat la notariat.

Valoarea chiriei sau preţul unei locuinţe cumpărate depind de locaţia acesteia (în mediu urban sau rural, în centru sau la periferia unui oraş, de importanţa oraşului sau a zonei turistice) de căile de acces, de starea imobilului, de suprafaţa construită, de mărimea terenului etc. De exemplu, în luna aprilie 2025, chiria medie pentru o garsonieră în oraşele mari a variat între 350 de euro (în Iași) și 450-500 de euro (în București și Cluj), în timp ce pentru apartamentele de două camere, chiria medie s-a situat între 450 de euro (în Timișoara) și 650 de euro (în Cluj-Napoca). În cazul cumpărării apartamentelor noi, cele mai mari prețuri s-au consemnat în Cluj-Napoca (3157 euro pe metru pătrat), în Brașov (2500 euro pe metru pătrat), în Timișoara (1929 euro pe metru pătrat), în București (2043 euro pe metru pătrat) și în Iași (1813 euro pe metru pătrat).

Pentru o bună informare cu privire la alegerea unei locuinţe vă recomandăm să apelaţi la agenţiile imobiliare, să consultaţi diversele website-uri, ziarele sau revistele de specialitate.

Link-uri:

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Orice persoană asigurată conform legii este îndreptăţită să beneficieze de prestaţii în sistemul de servicii de sănătate din România. Furnizarea unor astfel de servicii are loc pe baza unei asigurări care constă în plata unei contribuţii de o anumită valoare. Sunt asigurate, fără obligativitatea de a plăti contribuţia de asigurare, următoarele persoane: 

• copiii în vârstă de până la 18 ani sau persoanele sub 26 de ani, cu condiţia să urmeze forme de învăţământ superior;
• persoanele persecutate pe motive politice, veteranii, invalizii şi văduvele de război;
• persoanele cu dizabilităţi care nu înregistrează venituri;
• femeile însărcinate şi lăuze dacă nu realizează venituri sau dacă veniturile lor sunt mai mici decât salariul minim brut pe economie. 

Ca cetăţean european, dacă vă îmbolnăviţi pe durata unei şederi temporare în România, puteţi primi orice tratament care nu poate fi amânat până la întoarcerea acasă. Aveţi dreptul la aceleaşi îngrijiri medicale de care beneficiază cetăţenii români. Este de preferat să aveţi la dumneavoastră cardul european de asigurări sociale de sănătate. Apartenenţa la sistemul de asigurări sociale pentru cetăţenii statelor membre UE poate fi dovedită cu ajutorul unui formular corespunzător S (fost E). 

Toate persoanele asigurate la fondul de sănătate public trebuie să fie înscrise la un medic de familie şi beneficiază de servicii medicale cum ar fi: servicii de urgenţă, consultaţii medicale, reţete şi spitalizare. Unele categorii de persoane (ex. pensionarii, persoanele afectate de cancer) beneficiază de reţete compensate sau gratuite, reduceri ale costului consultaţiilor.

Asistenţa medicală primară se desfăşoară în cabinete de medicină de familie. Cabinetul medicului de familie furnizează servicii medicale pentru pacienţii asiguraţi, înscrişi pe lista proprie şi neasiguraţi, contra plată. Cabinetul medicului de familie poate oferi servicii medicale esenţiale (ex. intervenţii de primă necesitate în cazul urgenţelor medical – chirurgicale, asistenţă curentă a solicitărilor acute, monitorizare boli cronice, servicii medicale preventive), extinse (ex. planificare familială, unele proceduri de mică chirurgie, îngrijiri la domiciliu) şi adiţionale (ex. manopere şi tehnici ale medicilor practicieni, care necesită dotări speciale).

Medicamentele ce nu necesită reţetă medicală se pot cumpăra de la orice farmacie.

Sistemul privat de sănatate oferă şi el o accesibilitate mare la medici specialisti și aparatură de înaltă calitate, clinicile private oferind, de regulă, și posibilitatea de plată a serviciilor în baza abonamentelor şi asigurărilor private de sănătate.

Link-uri:

Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este structurat pe 4 niveluri:

1. Preşcolar, care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare
2. Primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV;
3. Secundar, care cuprinde:
   1. Învăţământ secundar inferior, care cuprinde clasele V-VIII de gimnaziu şi ciclul inferior al liceului sau şcoala de arte şi meserii, clasele IX-X;
   2. Învăţământ secundar superior, care cuprinde ciclul superior al liceului (clasele XI-XII/XIII);
4. Învăţământul postliceal. Se organizează pentru calificări profesionale stabilite de Ministerul Educației și Cercetării în conformitate cu Registrul Național al Calificărilor. În învățământul postliceal se pot înscrie absolvenții de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat, admiterea realizându-se în conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educației Naționale. Învățământul postliceal se realizează prin școala postliceală și școala de maiștri. Atât școala postliceală, cât și școala de maiștri reprezintă rute specializate de pregătire, cu o durată de 1-3 ani, în funcție de complexitatea calificării.

Cel mai înalt nivel de calificare după educaţia secundară este examenul de bacalaureat. Examenul de bacalaureat este o condiţie obligatorie a continuării studiilor într-o instituţie superioară de învăţământ.  

Educaţia superioară este structurată pe 3 niveluri:

• Studii universitare de licenţă;
• Studii universitare de masterat;
• Studii universitare de doctorat.

Învăţământul general obligatoriu este de 11 clase şi cuprinde învăţământul primar, gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Sistemul educaţional de stat este gratuit. Unele activităţi pot fi contra-taxă, în condiţiile prevăzute de lege. Limba română este folosită la toate nivelele educaţionale. Procesul educaţional poate fi efectuat în limba minorităţilor dar şi în limbi de circulaţie internaţională. Unităţile de învăţământ de stat predomină faţă de cele private.

Sistemul educaţional este organizat în învăţământ cu frecvenţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă. Este obligatoriu învăţământul cu frecvenţă. Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili se poate organiza învăţământ la domiciliu.

Link-uri:

Viaţa socială şi culturală în România este bogată şi diversă. Frumuseţi naturale, istorice şi artistice conferă ţării unicitate şi cunoaşterea acestora constituie un bun prilej de a lua contact cu o cultură şi societate deosebite.

Dacă mergeţi în centrele istorice ale oraşelor, veţi putea participa la diverse evenimente culturale: lansări de carte, expoziţii de pictură sau de produse hand-made, concerte. De asemenea, au loc mari evenimente cum ar fi festivaluri de muzică de operă (Festivalul “George Enescu”), de artă medievală (ex. Festivalul Sighişoara Medievală), festivaluri bazate pe tradiţii şi folclor, festivaluri de jazz, zilele oraşelor. În marile oraşe puteţi merge la operă, teatru, muzee, grădini botanice sau puteţi asista la competiţii sportive. Tinerii din întreaga Europă sunt familiarizați cu festivalele în aer liber Untold (Cluj Napoca) și Neversea (Constanța), iar iubitorii de jazz se pot bucura de festivalul de la Gărâna (județul Caraș-Severin).

Dacă ieşiţi din oraş, puteţi alege să faceţi excursii sau să schiaţi în Munţii Carpaţi, să faceţi plajă în staţiunile de la Marea Neagră sau să vizitaţi castelele şi fortăreţele medievale din Transilvania şi bisericile din Nordul Moldovei, patrimoniu UNESCO. Delta Dunării, de asemenea, este o destinaţie ideală pentru a trăi în mijlocul unei faune şi flore unice în Europa, dar şi pentru a experimenta turismul rural. 

Bucătăria românească tradiţională şi vinurile sale sunt faimoase în întreaga lume. Felurile tradiţionale de mâncare au legătură cu istoria şi spaţiul geografic al Balcanilor. Nu uitaţi să vizitaţi Castelul Bran, locul unde s-a născut legenda lui Dracula, peşterile, adevărate bijuterii speologice şi Cimitirul Vesel de la Săpânţa.

Pentru recomandări profesioniste referitoare la petrecerea timpului liber şi a vacanţelor în România, contactaţi agenţiile locale de turism.

Link-uri:

Naştere

Eliberarea certificatului de naştere se face de către serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor (S.P.C.L.E.P.) sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza actelor de identitate ale părinţilor, a certificatului medical constatator de naştere (eliberat de spitalul unde s-a născut copilul sau de dispensarul medical teritorial, dacă copilul a fost născut la domiciliu) şi a certificatului de căsătorie a părinţilor. Certificatul de naştere indică codul numeric personal alocat copilului. Copilul devine cetăţean român dacă cel puţin unul din părinţi are cetăţenie română.

Căsătoria

Doar căsătoriile civile sunt recunoscute pentru scopuri legale. Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani; prin excepţie, o persoană se poate căsători la 16 ani, pentru motive temeinice, în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părintilor săi sau a tutorelui și cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. Declaraţia de cãsãtorie se face personal, de cãtre viitorii soţi,  în scris, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor (S.P.C.L.E.P.) sau, dupã caz, la primãria locului de domiciliu ori de reşedinţã al unuia dintre ei. Căsătoria poate fi încheiată în altă unitate administrativ-teritorială decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, numai cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria. Documentele necesare includ documentele de identitate, certificate medicale, certificatele de naştere, o declaraţie a viitorilor soţi că nu există nici un impediment legal la căsătorie, chitanţa privind achitarea taxei de timbru. Căsătoria se oficiază la sediul serviciului de stare civilă local, în raza căruia unul dintre soţi are domiciliul. Sunt necesari doi martori la ceremonie. Ofiţerul stării civile eliberează imediat certificatul de căsătorie.

La încheierea căsătoriei între cetăţeni străini sau între un cetăţean străin şi un cetăţean român, dacă unul dintre soţi nu cunoaşte limba română sau dacă unul sau ambii soţi sunt surdo-muţi, este necesară prezenţa unui interpret autorizat, încheindu-se un proces verbal.

Deces 

Declararea decesului persoanei se face în 3 zile de la data încetării din viaţă. Eliberarea certificatului de deces se face de către serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor (S.P.C.L.E.P.) sau, dupã caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei razã s-a produs decesul. Acesta se eliberează pe baza unei declaraţii verbale făcute de către membrii familiei decedatului, persoanele co-locatare cu decedatul sau de medic, după caz. Alte documente necesare: certificatul medical constatator al decesului, buletinul de identitate al declarantului şi al decedatului şi certificatul de naştere al persoanei decedate. Rudele apropiate ale persoanei decedate pot primi un ajutor financiar acordat din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare.

Link-uri: