Ce înseamnă libertatea de circulație pentru întreprinderea dumneavoastră?
Aceasta a fost întrebarea la care au trebuit să răspundă angajatorii din întreaga Europă care au participat la concursul #EURES25. Angajatorilor li s-a cerut să trimită o fotografie care să ilustreze ce înseamnă libertatea de circulație pentru întreprinderea lor, iar premiile pentru câștigători au constat în vouchere în valoare de 500 EUR.
Mulți dintre angajatori au trimis și explicații ale fotografiilor, în care povestesc cum au beneficiat întreprinderile lor de libertatea de circulație datorită unor programe EURES precum Zilele europene ale locurilor de muncă (online), Primul tău loc de muncă EURES și Reactivate, care le-au ajutat să recruteze candidați din întreaga UE.
Cei trei câștigători ai concursului au fost anunțați în cadrul unei ceremonii de decernare a premiilor ocazionată de evenimentul dedicat celei de a 25-a aniversări a EURES, care a avut loc pe 30 ianuarie la Bruxelles. Primul dintre acești câștigători a fost R2M Solution, o companie de consultanță cu patru sucursale aflate în diverse locuri din Europa. Aceasta este povestea lor.
Denumirea angajatorului:
R2M SolutionProfilul:
R2M Solution este o companie europeană de cercetare și consultanță, fondată în Italia în 2012. De atunci a continuat să se dezvolte, având în prezent peste 50 de angajați în patru țări. Echipa R2M este cu adevărat una internațională, iar unii dintre membrii personalului său au beneficiat de programul de mobilitate profesională „Reactivate” al UE, care ajută solicitanții de locuri de muncă cu vârsta de peste 35 de ani să își găsească de lucru în alte țări din UE.Materialul înscris în concurs:
Pentru a se înscrie la concursul #EURES25, R2M a trimis fotografia de mai sus, însoțită de următoarea explicație:
Puteți ghici câte naționalități sunt reprezentate aici?
Aceasta este o poză cu compania mea – R2M Solution – în timpul reuniunii de Crăciun organizate în Pavia, Italia, la 18 decembrie 2019.
R2M – Research to Market (De la cercetare la piață) – este o companie de consultanță integrată și multidisciplinară fondată în 2012, care s-a extins și are peste 50 de angajați în cele patru sucursale din Italia, Spania, Franța și Regatul Unit, în cadrul acestora fiind reprezentate 14 naționalități (italiană, franceză, spaniolă, americană, braziliană, venezueleană, neerlandeză, argentiniană, egipteană, indiană, portugheză, britanică, israeliană și chineză).
Suntem foarte implicați în domeniul cercetării și inovării de tip colaborativ din UE; „libertatea de circulație” reprezintă deci o valoare esențială pentru noi. Doi dintre angajații noștri au solicitat și au beneficiat deja de programul de mobilitate „Reactivate” al UE.
Material trimis de Régis Decorme, asociat-director general al sucursalei franceze R2M Solution
Un concurs similar a fost lansat pentru solicitanții de locuri de muncă, cărora li s-a cerut să-și împărtășească poveștile legate de EURES. Premiile au constat într-un curs de limbi străine în valoare de 500 EUR și în formare pentru dobândirea de competențe de inserție profesională.
În următoarele luni căutați pe portalul EURES articole despre cei trei solicitanți de locuri de muncă câștigători, precum și articolele referitoare la ceilalți doi angajatori câștigători.
Concursul #EURES25 a făcut parte dintr-o campanie de promovare și de sărbătorire a celei de-a 25-a aniversări a EURES, care se află în plină desfășurare. Lansat în 1994, EURES a continuat să se extindă și cuprinde acum 32 de țări, având peste 1 000 de consilieri. În prezent există peste 3 milioane de oportunități de angajare și 15 800 de angajatori înregistrați pe Portalul mobilității pentru ocuparea forței de muncă EURES.
În perspectiva următorilor 25 de ani de activitate, rețeaua își va calibra eforturile pentru a sensibiliza tot mai mulți solicitanți de locuri de muncă și angajatori cu privire la activitatea EURES, la ceea ce reprezintă rețeaua și la modul în care aceasta îi poate sprijini pe calea pe care o urmează în viață sau în procedurile de angajare pe care le desfășoară.
Linkuri conexe:
Portalul mobilității pentru ocuparea forței de muncă EURES
Mai multe informații:
Zilele europene ale locurilor de muncă
Căutare consilieri EURES
Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES
Baza de date cu locuri de muncă a EURES
Servicii EURES pentru angajatori
Calendarul evenimentelor EURES
Următoarele evenimente online
EURES pe Facebook
EURES pe Twitter
EURES pe LinkedIn
Detalii
- Data publicării
- 8 ianuarie 2021
- Autori
- Autoritatea Europeană a Muncii | Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
- Teme
- Afaceri / AntreprenoriatZile ale locurilor de muncă/EvenimenteȘtiri/rapoarte/statisticiTendințe de recrutarePovesti de succesTineret
- Sectorul
- Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles