În acest articol vă oferim cinci sfaturi importante care să vă ajute să găsiți un loc de muncă în străinătate în această perioadă dificilă.
Fiți strategic în căutările dumneavoastră
Pandemia de COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra pieței europene a muncii, dar există încă multe posturi vacante — doar că ar trebui să le căutați în alte sectoare sau regiuni pentru a le găsi. Încercați să fiți strategic. Care sunt sectoarele care o duc mai bine decât altele? Acestea sunt probabil și cele care fac angajări. Industriile digitale, precum tehnologia informației și comerțul electronic, devin din ce în ce mai importante, la fel ca știința, sănătatea, educația, asistența medicală și serviciile publice. Nu uitați că sectoare precum turismul și ospitalitatea au fost grav afectate de pandemie, dar s-ar putea totuși să caute lucrători sezonieri pentru a-i ajuta să-și revină în sezonul de vârf.
Fiți deschis la alte oportunități
Dacă nu ați găsit încă oportunitatea potrivită, încercați să fiți deschis la altele. S-ar putea să fiți nevoit să vă extindeți căutările mai mult decât de obicei, dar sigur veți găsi oportunități. Deși majoritatea dintre noi ne dorim un loc de muncă stabil, pe termen lung, contractele pe termen scurt pot să reprezinte o cale către un post permanent. Dacă puteți demonstra că dețineți competențe valoroase pentru angajatorul dumneavoastră, ați putea deveni rapid o parte esențială a afacerii sale. Rămâneți deschis și la oportunitățile din alte țări. Chiar dacă într-o anumită țară există în prezent restricții de călătorie, situația se poate schimba rapid. Principalul nostru sfat este de a accesa site-ul Re-open EU pentru a afla cele mai recente recomandări de călătorie.
Dați dovadă de flexibilitate
În candidaturile dumneavoastră puneți accentul pe competențe non-tehnice, cum ar fi creativitatea, comunicarea și soluționarea problemelor, în special dacă nu aveți experiență directă pentru un anumit post. Scoateți în evidență competențele transferabile de la locurile de muncă anterioare, în special modul în care le puteți aplica la postul pentru care candidați, apoi numiți-le pe cele care vă avantajează față de alți candidați. Nu uitați că orice experiență este o experiență valoroasă. În aceste vremuri nesigure, flexibilitatea, adaptabilitatea și dorința de a învăța sunt trăsături deosebit de importante pentru angajatori. Mulți angajatori vor căuta, de asemenea, angajați cu bune competențe digitale, care să poată lucra de la distanță, dacă este cazul.
Fiți pregătit pentru o recrutare online și munca la distanță
Chiar dacă vă mutați în străinătate, interviul ar putea avea loc la distanță. Cei mai mulți angajatori vor utiliza software-uri gratuite bine cunoscute, cum ar fi Skype sau Zoom, dar asigurați-vă că știți cum funcționează și testați-le în prealabil. Veți avea nevoie și de o conexiune de internet fiabilă.
Interviul video este o bună ocazie și pentru a vă demonstra competențele digitale, după cum am menționat mai sus. Dacă decurge bine, potențialul angajator va avea convingerea că puteți lucra eficient de la distanță, dacă va fi cazul. În acest fel veți avea o idee și la ce să vă așteptați dacă la noul loc de muncă trebuie să începeți cu lucrul la distanță.
Puteți găsi mai multe sfaturi utile în articolele noastre anterioare despre interviurile de angajare online și despre cum să vă pregătiți pentru a lucra de acasă.
Obțineți sprijin din partea EURES!
În cele din urmă, nu uitați că EURES vă poate oferi un sprijin important. Pe portalul EURES există aproape 3 milioane de posturi vacante din toată Europa, acesta fiind actualizat zilnic. Puteți beneficia, de asemenea, de asistență personalizată din partea consilierului local EURES, care va fi bucuros să vă ofere servicii de orientare profesională, să vă recomande oportunități de angajare, să vă îmbunătățească CV-ul și să vă consilieze cu privire la aspectele administrative.
Aflați aici mai multe despre cum vă poate ajuta EURES.
Linkuri conexe:
Cum să vă faceți remarcat la un interviu de angajare online
Cinci lucruri de care aveți nevoie ca să începeți să lucrați de acasă
Cum vă poate ajuta EURES să găsiți un loc de muncă în Europa
Mai multe informații:
Zilele europene ale locurilor de muncă
Căutare consilieri EURES
Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES
Baza de date cu locuri de muncă a EURES
Servicii EURES pentru angajatori
Calendarul evenimentelor EURES
Următoarele evenimente online
EURES pe Facebook
EURES pe Twitter
EURES pe LinkedIn
Detalii
- Data publicării
- 5 noiembrie 2020
- Autori
- Autoritatea Europeană a Muncii | Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
- Teme
- Setul de instrumente al UE pentru mobilitateSugestii și sfaturiȘtiri despre piața muncii/știri despre mobilitateTendințe de recrutareTineret
- Secțiuni aferente
- Ajutor şi asistenţăCondiții de viață și de muncă
- Sectorul
- Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles