Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)

Creați-vă profilul Europass

Ce vă poate oferi Europass?

Europass este setul dumneavoastră gratuit și multilingv de instrumente și informații online care vă ajută să vă prezentați competențele și experiențele în fața angajatorilor din întreaga Europă.

Vă puteți înregistra toate competențele, experiențele profesionale și realizările într-un singur loc, beneficiind în același timp de instrumente și servicii precum autoevaluarea competențelor digitale, recomandări de locuri de muncă și de învățare, acreditări digitale europene pentru învățare și funcții de orientare profesională, care vă ajută să rămâneți la curent cu tendințele în materie de locuri de muncă și de competențe în Europa și vă asigură că puteți avea întotdeauna o imagine clară și actualizată a parcursului dumneavoastră profesional.

Descoperiți toate instrumentele pe care vi le oferă Europass, printre care:

  • profilul Europass: creați una sau mai multe versiuni lingvistice ale profilului dumneavoastră, în care puteți să vă descrieți competențele, să găsiți locuri de muncă relevante și oportunități de învățare, să generați diferite CV-uri și scrisori de intenție și să vă gestionați candidaturile;
  • acreditări digitale Europass pentru învățare: vă permit să primiți și să partajați diplome și certificate digitale sigilate electronic de la instituțiile de educație și formare, în sprijinul recunoașterii acreditărilor dumneavoastră;
  • transfer ușor al informațiilor dumneavoastră: cu EURES, vă puteți partaja profilul Europass, făcându-l vizibil pentru angajatori și serviciile de ocupare a forței de muncă din întreaga Europă. EURES pune la dispoziție o mare bază de date cu CV-uri și locuri de muncă vacante, furnizate de toate cele 31 de țări participante, accesibilă celor 1 000 de consilieri EURES și angajatorilor înregistrați, pentru a găsi candidați. Persoanele în căutarea unui loc de muncă pot să caute, să filtreze și să-și depună candidaturile pentru peste 2,5 milioane de locuri de muncă vacante aici;
  • informații utile și linkuri către serviciile din Uniunea Europeană (UE) și naționale care vă vor sprijini dezvoltarea sau parcursul de învățare.

Planificați-vă cariera cu Europass. Faceți pasul următor creându-vă profilul Europass și împărtășindu-l cu EURES pentru a găsi locul de muncă potrivit pentru dumneavoastră oriunde în Europa.

Începeți acum să vă creați profilul Europass